Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Lansarea volumului colectiv Pe sub păsări și peste pești proaspăt ieșit din Incubatorul de lectură din Delta Dunării Lansarea volumului colectiv Pe sub păsări și peste pești proaspăt ieșit din Incubatorul de lectură din Delta Dunării
Peste 50 de copii din Delta Dunării, cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani, au participat la Incubatorul de lectură, un proiect inițiat... Lansarea volumului colectiv Pe sub păsări și peste pești proaspăt ieșit din Incubatorul de lectură din Delta Dunării

Peste 50 de copii din Delta Dunării, cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani, au participat la Incubatorul de lectură, un proiect inițiat de scriitoarele Svetlana Cârstean și Ana Maria Sandu. Experiența din vară s-a finalizat cu o carte scrisă chiar de copii: Pe sub păsări și peste pești.

Atelierele s-au desfășurat online, în luna iulie, sub forma unor module gratuite de câte 3 zile, pentru copiii din localitățile: Vișina, Mila 23, Crișan, Jurilovca, Mahmudia, Sălcioara, Sulina și Sfântu Gheorghe. Incubatorul de lectură a reușit să-i reîmprietenească pe aceștia cu literatura, dovedind că scrisul și cititul pot fi instrumente dibace de explorare a sentimentului de apartenență la un spațiu unic – Delta Dunării.

Svetlana Cârstean și Ana Maria Sandu le-au înlesnit copiilor accesul la texte literare inedite, precum Elice de Simona Popescu, Robinson Crusoe de Daniel Defoe, Lumina e ca apa de Gabriel García Márquez sau Vulpea albastră de Sjón.

Textele scrise de-a lungul atelierelor plecând de la aceste lecturi au fost ilustrate de Maria Mălcică și, în final, legate în cartea Pe sub păsări și peste pești, care va fi distribuită gratuit în școlile din Delta Dunării și care este disponibilă spre descărcare în format electronic.

Pe lângă scrisori și povești, volumul mai cuprinde poemul colectiv în lanț despre lumea pe care o cunosc copiii cel mai bine, Delta. Stuful foșnește mereu este scris de 31 de autori și are 180 de versuri. În volum și-au găsit locul și textele invitaților noștri speciali: campionul Ivan Patzaichin, scriitorul Florin Bican, Oana Paula Popa (cercetătoare la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”) și ale inițiatoarelor proiectului, dar și eseul foto-literar al fotograful Adi Bulboacă.

Lansarea cărții va avea loc online, marți, 24 noiembrie 2020, de la ora 14:00, în prezența autorilor și va fi transmisă LIVE pe pagina de Facebook Rowmania.

„Îmi pare rău că n-am putut să ne întâlnim anul ăsta la Sulina. Că Delta a rămas suspendată undeva între ficțiune și realitate, adică în Zoom. Dar ne-am cunoscut și am descoperit texte și autori împreună și asta nu-i puțin lucru. Iar publicația de acum și proiectul nostru, „Școala de vară 2020. Incubatorul de lectură în Delta Dunării”, sunt dovada cea mai vie că scrisul și cititul nu țin cont de vremuri și de pandemii. Timpul petrecut cu copiii din Deltă a fost în sine o aventură. Și ne simțim norocoase că au deschis ferestrele din casele și Delta lor pentru noia spus Ana Maria Sandu.

Niciodată în Incubator copiii nu se întâlnesc doar cu noi, în vara asta s-au întâlnit cu Robinson Crusoe și Daniel Defoe, cu Simona Popescu, și-au scris poemele lor care încep cu ”Eu am venit pe lume ca să”, cu vulpea albastră a lui Sjon, cu copiii lui Márquez, tânjind după apă și bărci într-un Madrid lipsit de mare sau râuri, din Lumina e ca apa. Și când au ascultat poemul vulpii albastre, s-a lăsat tăcerea, puterea poveștii s-a instalat în insula cea mai frumoasă din țara asta. Lumea lor a bătut ficțiunea sau realitatea și ficțiunea s-au întâlnit în Incubator sau realitatea lor a devenit a noastră și ei de asemenea ghizii noștri. Puterea literaturii. Mulțumim tuturor copiilor Deltei care au deschis zilele verii 2020 împreună cu noi, mulțumim părinților care i-au trezit, care au îmblânzit internetul, au lăsat cocoșii să cânte pentru noi, profesoarelor care i-au însoțit ascultând cu urechea lipită de peretele zoomului poveștile noastre comune, depănate ore în șir. Ei sunt copiii care au scris primul poem colectiv despre Delta lor, delta aceea care e mai mult decât turistică, un vis în care ”peștele e mereu prins în plasă” (poate e chiar Reginuța, care-ți îndeplinește dorințele și apoi trebuie eliberată), iar ”spuma apei e mereu o piatră de diamant care lucește în razele bătrâne ale soarelui” a completat Svetlana Cârstean.

Autorii volumului colectiv sunt: Daniel Abaianiț, Teodor Afanase, Andreea Roberta Belu, Emelian Bucur, Bianca Buhaev, Raluca Ioana Buzatu, David Cacencu, Florentina Caramilea, Remus Călin, Sebastian Mihai Cepoiu, Cristian Ciobanu, Ana Maria Condrat, Rareș Cozma, Maria Cuzmin, Raul Mihai Cvas, Cosmin Derughin, Irina Dîba, Maria Drăghici, Maria Feodot, Paula Filimon, Codrin Gheorghe, Diana-Maria Gheorghe, Vlad Hapcă, Alexia Florina Haralambie, Dănuța-Cristina Iancu, Ionuț Valentin Ioica, Alviana Ivanov, Alexandra Lovin, Ana Luchici, Maria Loredana Marcu, Sebastian Andrei Martinov, Răzvan Maxim, Cezar Moisă, Andrei Neagu, Toni Nichita, Ana-Maria Pera, Mario Perijoc, Elena Petrică, Gabriela Răucescu, Denisa Teodora Scacioc, Andreea Alexandra Silai, Anastasia Trifonov și Alexandru Tureac.

Profesori coordonatori: Florentina Condrat (Şcoala Gimnazială Jurilovca), Paulina Militaru (Școala Gimnazială Mila 23), Anca Olaru (Școala Gimnazială Crișan), Larisa Țurlică (Liceul Tehnologic „Vasile Bacalu” Mahmudia).

Mai multe detalii și cartea în format electronic sunt disponibile aici: https://rowmania.ro/carte-pe-sub-pasari-si-peste-pesti/.

Incubatorul de lectură în Delta Dunării este un proiect inițiat de scriitoarele Svetlana Cârstean și Ana Maria Sandu, derulat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Tulcea și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.