Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Pentru că afacerea nu este profitabilă pe timp de iarnă, cursele rapide au fost suspendate din decembrie. Acestea ar putea fi reluate, cel mai...
Rapidele nu mai circulă

Rapidele nu mai circulă

Pentru că afacerea nu este profitabilă pe timp de iarnă, cursele rapide au fost suspendate din decembrie. Acestea ar putea fi reluate, cel mai devreme, în martie 2013.

Cheltuielile sunt foarte mari, iar încasările din ce în ce mai mici. Clienți nu au pentru că nu este sezon, iar de subvenții nici nu a fost vorba vreodată. Firma care asigura transportul de la Tulcea la Sulina și retur cu nave rapide și-a dus șalupele la iernat din decembrie anul trecut.

Localnicii sunt nemulţumiţi

„Avem treburi la Tulcea, ne interesează să ajungem de dimineaţă, la timp, nu la prânz, când ajunge pasagerul. Nu zic că nu avem cu ce să ajungem, dar sunt cazuri în care ne grăbim, în care trebuie să ajungem la anumite instituţii în municipiu de dimineaţă“, ne-a transmis un localnic din Sulina.

Nu este singurul din Sulina care gândeşte astfel, mai ales că acum toţi locuitorii din Sulina se simt legaţi de o singură navă care să îi ducă spre Tulcea.

Primarul localităţii, Aurel Dimitriu, spune că şi la el au ajuns localnici care se plâng de această problemă. La momentul de faţă, legătura între Sulina şi Tulcea este realizată de Navrom, cu pasagerul (nava clasică) sau catamaranul. În fiecare zi există o singură cursă, astfel că dacă nu ajungi la ora la care pleacă vaporul din portul Tulcea, eşti nevoit să mai aştepţi o noapte pentru a ajunge la destinaţie.

„Am discutat şi cu senatorul Octavian Motoc, care a promis că ne va ajuta în acest sens. Suntem în discuţii fie ca pasagerul să circule în fiecare zi, fie ca societatea privată care asigură transportul rapid pe Dunăre să beneficieze de subvenţii. Ceva trebuie să facem, oamenii au nevoie de aceste rapide“, spune primarul Aurel Dimitriu.

Ca orice agent economic, şi societatea care asigură transportul pe apă de la Tulcea la Sulina ar trebuie să fie probitabilă. Dacă nu, îi paşte falimentul. Administratorul acestei firme, Nicolae Bulea, explică de ce s-a optat pentru această variantă (de a suspenda cursele rapide de la Tulcea la Sulina din decembrie).

„Au crescut foarte mult cheltuielile. A crescut TVA-ul, a crescut preţul la carburant, avem taxe de plătit. Dacă luăm în considerare că, pe fondul crizei economice, dar şi a perioadei din an (nu mai este sezon) a scăzut foarte mult numărul clienţilor, ), pot să vă spun că nu mai aveam încasări pentru a suporta cheltuielile“, explică Nicolae Bulea.

Citiți mai multe amănunte pe tulcea.adevarul.ro!