Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

LOGISTICA NAVALĂ DIN TULCEA ÎMPLINEȘTE 60 DE ANI LOGISTICA NAVALĂ DIN TULCEA ÎMPLINEȘTE 60 DE ANI
Secția 325 Logistică a organizat vineri, 1 aprilie, în portul militar Tulcea, o ceremonie militară, cu prilejul aniversării a 60 de ani de la... LOGISTICA NAVALĂ DIN TULCEA ÎMPLINEȘTE 60 DE ANI

foto arhivă

Secția 325 Logistică a organizat vineri, 1 aprilie, în portul militar Tulcea, o ceremonie militară, cu prilejul aniversării a 60 de ani de la înființarea primei structuri logistice navale din județul Tulcea.

Din partea conducerii Forțelor Navale Române, a fost prezent la activitate contraamiralul de flotilă Daniil TRICĂ, locțiitor pentru resurse al șefului Statului Major al Forțelor Navale. Acesta a transmis felicitări conducerii și întregului personal al Secției 325 Logistică Tulcea pentru realizările obținute, urându-le tuturor multă sănătate și putere de muncă pentru realizarea obiectivelor propuse în continuare, prin proiectarea unor parametrii de performanță adaptați la contextul actual de securitate.

****

Secția 325 Logistică a fost înființată la data de 28 martie 1962, prin transformarea Detașamentului de aprovizionare nr. 5, în subordinea Brigăzii 24 Fluviale. De-a lungul timpului, această structură logistică a Forțelor Navale Române a parcurs un amplu proces de transformări, reorganizări și modernizări. În prezent, această structură este subordonată Bazei Logistice Navale „Pontica” și asigură suportul logistic necesar unităților Forțelor Navale Române din județul Tulcea în vederea desfășurării acțiunilor militare, în nordul Dobrogei, pe Dunăre și în Delta Dunării.
Principalele activități desfășurate de către personalul Secției 325 Logistice sunt achizițiile de tehnică, alimente și materiale, asigurarea mentenanței la navele militare fluviale din Tulcea și la echipamentele din dotare, realizarea de reparații și andocări, remorcaj, asigurarea de asistență medicală și religioasă pentru angajații Forțelor Navale din Județul Tulcea, sprijinirea autorităților publice locale și centrale, pentru intervenții în situații de urgență, prin acțiuni umanitare, precum și prin acțiuni de căutare și salvare pe fluviul Dunărea.

Biroul informare și relații publice