Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Marele investitor de la Sulina cere deja „pomană“ de la Consiliul Local! Marele investitor de la Sulina cere deja „pomană“ de la Consiliul Local!
Aterizat cu surle şi trîmbiţe ca investitor strategic pe plaja Sulina, generalul celea solicită deja scutiri de plată de la Consiliul Local Sulina, după... Marele investitor de la Sulina cere deja „pomană“ de la Consiliul Local!
Cristian Celea (sursa dcnews.ro)

Cristian Celea (sursa dcnews.ro)

Aterizat cu surle şi trîmbiţe ca investitor strategic pe plaja Sulina, generalul celea solicită deja scutiri de plată de la Consiliul Local Sulina, după doar câteva săptămâni de activitate!

Marţi în cadrul şedinţei de Consiliu Local Sulina a fost analizată o cerere a firmei ce a câştigat una dintre cele mai râvnite zone din România, respectiv o bucată din plaja sălbatică de la Sulina şi preluarea investiţiei de milioane realizată de Ministerul Dezvoltării în aceea zonă.

Firma câștigătoare a licitației C&C Investiții și Consultanță SRL București aparție familiei Celea. Doctorul Cristian Celea este un personaj celebru, PSD-ist de frunte, fost secretar de stat în Guvernarea Adrian Năstase și șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Presa spune că doctorul Celea este general SRI și fostul medic oftalmolog al lui Ion Iliescu.

Cei prezenţi la şedinţa de ieri povestesc că generalul Celea a fost prezent ieri la şedinţa Consiliului Local solicitând reducerea redevenţei deaorece nu a avut timp necesar să-şi desfăşoare activitatea, surprinzător probabil, deoarece ar fi venit toamna şi au plecat turiştii…..

Consilierii nu au fost de acord cu cererea respectivă, respingând categoric  propunerea de scutire.

„Marele investitor a început deja să ceară ajutorul Consiliului Local. De unde noi ne aşteptam ca o firmă serioasă să ajute bugetul, să facă angajări, iată că de fapt vor pomeni, scutiri, deja, e clară treaba, Sulina nu are noroc de investitori serioşi, numai de tarabagii puşi pe căpătuiala“spune un consilier local prezent la şedinţa de ieri.