Nereguli și în noul Regulament privind parcările din municipiu. Ce a constatat Prefectura

Prefectura Tulcea a emis un punct de vedere asupra proiectului de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a sistemului de parcări publice cu plată și de reședință din municipiul Tulcea, constatând mai multe inadvertențe.
„În ceea ce privește actele normative pe baza și în executarea cărora va fi adoptat acest act administrativ, în opinia noastră, dispozițiile legale enunțate în cuprinsul art. 4 al anexei – Regulament de organizare [..], denumit în continuare Regulament, ar trebui să se regăsească și în partea introductivă a proiectului de hotărâre care face obiectul analizei, cu mențiunea că este necesară indicarea în mod obligatoriu a articolului/articolelor și a alineatului/alineatelor, motivarea reprezentând o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri ”in concreto”, după natura acestuia și contextul adoptării sale. Obiectivul motivării este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului.
În ceea ce privește conținutul Regulamentului, menționăm următoarele:
Potrivit art. 8 alin.(2) din Regulament, în concret, parcările de tip Park&Ride sunt enumerate la punctul nr.3 din Anexa 2. Din analiza documentației transmise, acestea se regăsesc la punctul nr.3 din Anexa 1.
Referitor la modalitatea de achitare a tarifului pentru parcările publice cu plată, apreciem că ar trebui precizat explicit inclusiv numărul de telefon alocat acestei operațiuni, iar cu privire la aplicația ”Tulcea Parking”, ar trebui să se menționeze sistemele de operare cu care aceasta este compatibilă (Android, Apple iOS, Windows Mobile, etc.) și de asemenea, aceasta trebuie să fie funcțională la momentul intrării în vigoare a Regulamentului.
Din analiza comparativă a reglementărilor din Capitolul II, Capitolul III și Capitolul IV din Regulament, se constată că, doar în ceea ce privește parcările de reședință sunt stabilite obligațiile proprietarului/administratorului acestora, nu și în cazul parcărilor publice cu plată, respectiv a zonelor de tip Park&Ride, zone pentru care sunt stipulate exclusiv obligațiile utilizatorilor parcărilor publice, în condițiile în care tariful este plătit în considerarea unor servicii prestate, fapt care generează drepturi și obligații pentru ambele părți.
Dacă s-ar da o altă interpretare tarifului încasat, acesta ar fi un veritabil impozit, astfel cum este definit în cuprinsul art. 2 alin.(1) pct. 37 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale.
În ceea ce privește condițiile pentru a putea obține un loc de parcare în zonele de reședință, interdicția prevăzută în cuprinsul art. 27 alin.(1) lit.f) teza a doua din Regulament, referitoare la deținerea unei curți, are caracter echivoc în măsura în care nu este completată cu alte prevederi legislative complementare, motivat de faptul că pot exista rațiuni obiective, întemeiate, care să facă imposibilă parcarea autoturismului în interiorul anumitor curți, cum ar fi, cu titlu de exemplu, deschiderea frontului stradal, configurația terenului, etc.
Referitor la modalitatea de soluționare a situațiilor în care posesorul abonamentului de parcare găsește locul său de parcare ocupat, în ipoteza descrisă de art. 27 alin.(6) din Regulament, nu sunt prevăzute reglementări precise cu privire la termenul în care are loc ridicarea autovehiculului respectiv.
Într-un asemenea caz, în situația în care măsura de eliberare a locului de parcare nu are loc într-un termen rezonabil, datorită unor situații obiective, va determina transformarea posesorului abonamentului de parcare în contravenient, acesta fiind nevoit să ocupe un loc de parcare liber, care nu îi aparține.
În ceea ce privește dispozițiile art. 31 alin.(2) din Regulament, conform cărora tariful stabilit va fi indexat anual, fără a fi necesară aprobarea prin hotărâre a consiliului local, apreciem că, în considerarea principiului simetriei formelor, în măsura în care aceste tarife sunt stabilite printr-o hotărâre a autorității deliberative, orice modificare sau actualizare, inclusiv prin aplicarea indicelui de inflație aferent ar trebui să se realizeze pe aceeași cale.
Referitor la folosirea termenilor de autoturism și autovehicul, se constată faptul că deși în cuprinsul articolelor de la nr.21 la nr.33 se face referire la autoturisme, la secțiunea Modificarea condițiilor abonamentului de parcare, respectiv art. 34, se face referire la autovehicule.
În acest sens, ținând cont de cele două definiții distincte prevăzute la art. 5 lit.c) și d) din Regulament, este recomandată folosirea aceluiași termen pentru situații identice sau care reglementează același obiect.
În strânsă legătură cu cele menționate în paragrafele anterioare, se vor avea în vedere și dispozițiile art.8 alin.(4), coroborate cu cele ale art. 36 alin.(1) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, într-un limbaj şi stil juridic specific normativ.
În contradicție cu prevederile legale prezentate anterior, menționăm că au fost identificate în cuprinsul Regulamentului anumite lacune, de natură sintactică, cu titlu de exemplu fiind dispozițiile art. 48 alin.(1) în conținutul căruia este omis articolul la care se face trimitere.
În ceea ce privește ultima teză din cuprinsul alin.(3) al art.34, apreciem că restituirea sumei de bani aferente perioadei rămase, în cazul intervenirii modificărilor care au ca și consecință pierderea valabilității abonamentului, ar trebui să se realizeze din oficiu și nu doar la cerere, pentru diferența încasată nemaifiind oferit în contrapartidă niciun serviciu pentru perioada de timp rămasă.
Pentru același raționament descris anterior, și în cazul incidenței art. 35 lit.e) din Regulament, restituirea contravalorii tarifelor ar trebui să se efectueze tot din oficiu și nu la cerere.
Referitor la măsura de ridicare a autovehiculelor staționate/parcate neregulamentar și reținând cadrul juridic invocat în cuprinsul art.4 din Regulament, sunt necesare clarificări cu privire la cazurile în care sunt incidente dispozițiile art. 7 lit.h) din Legea poliției locale nr.155/2010 și respectiv cele pentru care se aplică prevederile art. 24^2 din Ordonanța Guvernului nr.21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale.
Dacă în prima ipoteză, ridicarea autovehiculelor se poate dispune ca urmare a constatării încălcării unor norme legale în domeniul circulației pe drumurile publice, cea de-a doua prevedere legislativă se aplică în cazul în care un vehicul staţionează pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public.
De asemenea, se va ține cont și de Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 11/2017 prin care s-a admis recursul în interesul legii, instanța stabilind că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, prin raportare la dispoziţiile art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate.
Nu în ultimul rând, în contextul în care, adoptarea unei hotărâri de natura celei analizate anterior va fi generatoare de efecte juridice nu doar în ceea ce privește locuitorii municipiului Tulcea, se impune acordarea unei atenții deosebite aplicării efective și nu doar formale a dispozițiilor Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, în ceea ce privește participarea cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite la procesul de elaborare a actelor normative şi la procesul de luare a deciziilor” transmite Prefectura Tulcea.