Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

NOUTĂŢI DIN PARLAMENT: „AM APROBAT RECALCULAREA PENSIEI PRIN REDUCEREA PROCENTULUI DE PENALIZARE! “ NOUTĂŢI DIN PARLAMENT: „AM APROBAT RECALCULAREA PENSIEI PRIN REDUCEREA PROCENTULUI DE PENALIZARE! “
Deputatul PSD Tulcea Anişoara Radu a aprobat ieri prin votul din plenul Camerei Deputaţilor Proiectul de Lege pentru completarea articolului 65 din Legea nr.263/2010... NOUTĂŢI DIN PARLAMENT: „AM APROBAT RECALCULAREA PENSIEI PRIN REDUCEREA PROCENTULUI DE PENALIZARE! “

anisoara comisieDeputatul PSD Tulcea Anişoara Radu a aprobat ieri prin votul din plenul Camerei Deputaţilor Proiectul de Lege pentru completarea articolului 65 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Proiectul fusese analizat anterior în cadrul Comisiei de Muncă şi Protecţie Socială, comisie din care face parte deputatul tulcean Anişoara Radu.

„Am votat azi în plenul Camerei Deputaţilor Proiectul de Lege pentru completarea articolului 65 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Conform acestei legi persoanele care au ieşit la pensie anticipată parţială în perioada 01.01.2011-16.07.2017 beneficiază de recalcularea pensiei prin reducerea procentului de penalizare “ne-a declarat deputatul Anişoara Radu..
Astfel, la data de 14 iulie 2016 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 142/2016 pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice cu modificările și completările ulterioare, care a schimbat modul de calcul al pensiei anticipate parțial, prin eliminarea procentului de 0,75% aplicat cuantumului pensiei pentru fiecare lună de anticipare, până la îndeplinirea condițiilor pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă. De la data intrării în vigoare a acestei reglementări, cuantumul pensiei anticipate parțial se stabilește din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat și cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare.
„Întrucât prevederile acestei reglementări nu pot retroactiva, de avantajele legii mai favorabile beneficiau, până acum, doar persoanele care au solicitat pensie anticipată parțială după data intrării în vigoare a Legii nr. 142/2016, creându-se o situație discriminatorie pentru cei care s-au pensionat în intervalul 1 ianuarie 2011 — 16 iulie 2016 (categorie de persoane pentru care cuantumul pensiei a rămas în continuare diminuat prin aplicarea procentului de penalizare de 0,75% pentru fiecare lună de anticipare până la împlinirea vârstei standard).
Recalcularea se face doar la cererea persoanei “a precizat deputatul tulcean..