Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Inspectoratul Școlar Județean Tulcea implementează în perioada 1 septembrie 2016 – 31 august 2017 proiectul ”European Values for Inclusive Schools – EVIS”, cofinanțat prin...

Inspectoratul Școlar Județean Tulcea implementează în perioada 1 septembrie 2016 – 31 august 2017 proiectul ”European Values for Inclusive Schools – EVIS”, cofinanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene, acțiunea cheie 1 (KA1).

În calitate de coordonator al unui consorțiu alcătuit din trei școli din orașul Tulcea (Școala Gimnazială ”Grigore Antipa”, Școala Gimnazială Nr. 12 și Școala Profesională ”Danubius”), Inspectoratul Școlar Județean Tulcea va gestiona activitățile proiectului: 18 mobilități individuale de formare pentru cadre didactice, în Marea Britanie, Grecia și Malta, multiple activități de diseminare la nivel local și regional.

Consorțiul a fost constituit pornind de la premisa că schimbarea culturii organizațiilor nu trebuie să se producă singular, ci într-un pluralism de idei, acțiuni și actori ai schimbării. Cele trei instituții școlare au șanse mai mari de reușită să integreze valorile europene pentru a deveni școli incluzive, școli deschise către toți copiii, școli deschise către comunitatea locală și spațiul european.

Mobilitățile de formare în domeniul educației incluzive și al managementului clasei multiculturale vor conduce la îmbunătățirea competențelor personalului didactic din învățământul preșcolar, primar și gimnazial de a accesibiliza mediul și curriculumul școlar și extrașcolar pentru a oferi tuturor copiilor șansa la reușită școlară, motivație pentru a învăța, dezvoltare armonioasă într-un cadru educațional ce promovează diversitatea și egalitatea de șanse.

Proiectul EVIS urmărește să aducă valorile europene precum respectul, acceptarea, toleranța și nondiscriminarea mai aproape de dascălii tuceni, pentru a-i abilita să fie contructori și promotori ai școlii incluzive.

Mai multe informații despre proiect puteți obține de la inspectorul școlar pentru proiecte educaționale Marinela Peiciu, tel: 0741128529, e-mail: marinela.peiciu@gmail.com sau de pe pagina web a instituției http://www.isjtl.edu.ro/.