Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Panait Cerna, figură emblematică a literaturii dobrogene,  promovat printr-un proiect marca Celisea Panait Cerna, figură emblematică a literaturii dobrogene,  promovat printr-un proiect marca Celisea
Luni, 9 august, cu începere de la ora 10.00, Sala Dobrogea a Consiliului Județean Tulcea a găzduit conferința de lansare a proiectului care promovează... Panait Cerna, figură emblematică a literaturii dobrogene,  promovat printr-un proiect marca Celisea

Luni, 9 august, cu începere de la ora 10.00, Sala Dobrogea a Consiliului Județean Tulcea a găzduit conferința de lansare a proiectului care promovează una dintre cele mai importante figuri ale literaturii dobrogene. „140 de ani de la nașterea marelui poet -filosof Panait Cerna” este titlul proiectului inițiat de Ong. Celisea, manifestare ce va fi implementată în parteneriat cu Biblioteca Județeană Panait Cerna și Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion”. Consiliul Județean Tulcea susține acest proiect cu suma de 38.500 lei, prin intermediul finanțărilor nerambursabile, cadru asigurat de Legea 350/2005.

Din partea Consiliului Județean Tulcea, la conferința de lansare, a participat administratorul public, Dumitru Mergeani. Din partea aplicantului au participat Ligia Dima, managerul Bibliotecii Panait Cerna, manager de proiect și Carmen Simionescu, reprezentanta Ong. Celisea.

„Sunt onorat să fiu astăzi alături de dumneavoastră, la conferința de lansare a unui proiect inițiat de Ong. Celisea, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Panait Cerna“ și Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion“ Tulcea, organizat și cu susținerea financiară a Consiliului Județean Tulcea.

Vă reamintim tuturor că noi, Consiliul Județean, suntem în permanență preocupați de ceea ce înseamnă susținerea proiectelor culturale, gândite și puse în practică în sprijinul locuitorilor judetului nostru. Este esențial să ne cunoaștem valorile, să le apreciem și cade în sarcina noastră, ca instituție publică, să le promovăm în rândul tulcenilor și nu numai. Toate acestea, chiar și în acești ani grei pentru cultură, dau identitate județului nostru și promovează valorile incontestabile pe care tărâmul dintre Dunăre și Mare le-a dat țării noastre.

Pe tinerii voluntari, îi îndemn să citească, să se familiarizeze cu Panait Cerna. Noi nu avem foarte mulți scriitori de talie națională, tocmai de accea, este bine să cunoașteți opera acestui poet-filosof de excepție”, a declarat administratorul public al județului, Dumitru Mergeani.

Acțiunile proiectului vor consta în trei expoziții la biblioteci publice, organizarea unei Sesiuni Naționale de Comunicări Științifice în luna septembrie, tipărirea de pliante și broșuri. Punctul de greutate este dat de lansarea volumului Panait Cerna – 140 ani de la naștere (1881-2021) și va avea loc în cadrul unui eveniment public în satul Cerna, la Casa Memorială a poetului, de ziua lui de naștere, 25 septembrie 2021.