Patzaichin vrea canal olimpic pentru canotaj la Tulcea!

 

Tulcea, 28 martie 2014 – Asociația “Ivan Patzaichin – Mila 23” a lansat astăzi, în prezența autorităților tulcene, un raport de activitate, la aproape trei ani de la lansarea mișcării Rowmania. Documentul prezintă pe larg acțiunile Asociației, misiunea și viziunea după care aceasta s-a ghidat în proiectele inițiate.

Multiplul campion olimpic Ivan Patzaichin şi Teodor Frolu, din cadrul Asociaţiei, au vorbit despre activităţile pe care le-au realizat în cei trei ani de activitate, dar şi despre planurile pe termen scurt şi mediu.

În acest sens, s-a discutat despre participarea Asociaţiei la târgul de turism de la Ulm (din iulie 2014), acolo unde şi-ar dori să realizeze un „atelier“ în cadrul căruia să fie construită o lotcă tradiţională, dar şi despre participarea la o expoziţie pe tema Deltei (alături de ARBDD), la Comisia Europeană.

„În ceea ce priveşte festivalul Rowmania, la anul, când vom ajunge la a cincea  ediţie, am putea intra în calendarul european“, a precizat Ivan Patzaichin.

Despre importanţa activităţilor derulate de această Asociaţie în Delta Dunării au vorbit preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, primarul Constantin Hogea şi guvernatorul ARBDD, Edward Bratfanof.

„Ivan Patzaichin aduce valoare tuturor evenimentelor în care se implică. Sunt bucuros că ţine aproape de noi, de judeţul Tulcea, de zona deltaică şi vreau să subliniez eforturile pe care le presupune această formă de promovare naţională şi internaţională. Trebuie să fim mândri că avem un om în spatele acestei strategii de destinaţie ecologică“, a spus Horia Teodorescu.

“Visul și dorința mea este ca Delta Dunării să devină cea mai mare destinație de ecoturism din Europa. Am pus bazele Asociației „Ivan Patzaichin–Mila 23 tocmai cu scopul de a-i ajuta pe consătenii mei cărora eu consider că le datorez totul. Mi-am asumat rolul de a promova acel gen de turism în care principalul beneficiar să fie localnicul, din postura de gazdă. Am convingerea că în Deltă se pot oferi servicii de turism la standarde internaționale, fără investiții mari și ineficiente, numai prin diversificarea activităților prin care pescuitul, vizitarea naturii, gastronomia și obiceiurile locale să devină produse de turism. Bunul simț și ceea ce a învățat de la parinții lui, împreună cu un pic de ajutor din partea celor care știu ce își dorește turistul modern, pot să-i ofere localnicului, dar mai ales copiilor săi, o șansă extraordinară, fară să-și dorească să plece din zonă., a declarat Ivan Patzaichin.

 ECOTURISM

În acest sens, Asociația “Ivan Patzaichin – Mila 23” a demarat procesul de acreditare a Deltei Dunării ca destinație de ecoturism, conform criteriilor Autorității Naționale pentru Turism. Astfel, ne propunem ca zona să devină una dintre primele destinații acreditate din România. Pentru aceasta, am înființat Grupul de initiațivă pentru destinația de ecoturism Delta Dunării  din care fac parte mici operatori locali ce practică această formă de turism.

 „TINERILOR LE E RUŞINE SĂ MAI VÂSLEASCĂ”

Sportul cu vâsle este, prin excelență, o tradiție a Deltei Dunării, zonă care în trecut a furnizat cei mai mulți sportivi de performanță pentru loturile naționale. Există 23 de campioni mondiali și olimpici care au performat în aceste sporturi și care provin numai din comuna Crișan. Din păcate, în ultimii 15 ani, în lipsa unei viziuni coerente la nivel local, niciun campion al României nu a mai fost originar din Delta Dunării, unde, în prezent, copiilor și tinerilor le este rușine să mai vâslească.

Consiliul Județean Tulcea și Primăria Municipiului Tulcea, împreună cu Asociația “Ivan Patzaichin – Mila 23” au pus bazele construirii primului canal olimpic pentru competiții de canotaj din România, ce va fi totodată și primul canal de canotaj eco din lume. În sprijinul continuării tradiției, sportul și infrastructura sportivă trebuie să constituie un factor de dezvoltare economică, atât prin atragerea organizatorilor de competiții internaționale, dar și prin reactivarea performanței locale.

“ECO-ARHIPELAG”

Pentru promovarea Deltei Dunării la nivel internațional ca destinație de ecoturism, Asociația „Ivan Patzaichin – Mila 23” a invitat comunitatea creativilor să “aducă” Delta în centrul Bucureștiului, prin lansarea concursului internațional de design “ECO-ARHIPELAG”. În cadrul competiției, designeri, arhitecți, artiști și echipe creative interdisciplinare din toată lumea sunt invitați să promoveze în mod inovativ opt destinații din Delta Dunării: Crișan, Chilia Veche, Periprava, Letea, Mila 23, Caraorman, Sf. Gheorghe, Sulina. 

Instalațiile de amenajare urbană, realizate sub forma unor insule plutitoare, vor fi expuse începând din vară, pe luciul de apă dintre Biblioteca Națională a României și Podul Unirii. Sperăm ca puterea de sugestie a instalațiilor artistice să îi convingă pe locuitorii Capitalei și pe turiști că Delta Dunării este un simbol pentru România și un colț de natură pe care merită să îl protejezi și să îl cunoști îndeaproape. ECO-ARHIPELAG se va deschide, așadar, în această vară cu o deltă urbană – o oază de frumos care va stârni curiozitatea și dorința de a vizita spectaculoasa deltă a Dunării. Mai multe detalii despre acest proiect se regăsesc pe site-ul competiției: www.rowmania.ro/ecoarhipelag