Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Recent toate instituțiile publice din Tulcea au primit adrese oficiale prin care le sunt solicitate date legate de firmele deputatului Horia Teodorescu, anunțat ca...
Adresa transmisă de ANI

Adresa transmisă de ANI

Recent toate instituțiile publice din Tulcea au primit adrese oficiale prin care le sunt solicitate date legate de firmele deputatului Horia Teodorescu, anunțat ca și candidat la președinția Consiliului Județean.

Solicitarea a fost făcută de Agenția Națională de Integritate și vizează un număr de opt societăți comerciale în care este sau a fost actionar deputatul tulcean.

Instituțiile sunt somate să comunice dacă au avut contracte cu firmele respective,începând din 2008 până în present, iar în cazul în care acestea există se solicit transmiterea întregii documentații de achiziție și situația plăților efectuate.

„Iar mă caută la firme? Nu e prima oară, vă dați seama că sunt disperați să ma agațe cu orice, o hărtie, o virgulă, să scape actualul președinte Tarhon de contracandidat.Multe dintre firme au fost dizolvate,datele sunt publice pe Registrul comerțului, pe internet.Nu am de ce să mă supăr, înțeleg că e o comandă politică și asta e“ spune deputatul Teodorescu.

Culmea este că cei de la ANI au transmis eronat numele uneia dintre firmele deputatului  tulcean ,ce se ocupă în special de construcții și a avut în trecut mai multe lucrări în județ.Este vorba de firma „Condor“, redenumită de cei de la integritate „Condord“!

Acțiunea, mai spune candidatul la președenția Consiliului Județean, Horia Teodorescu, este clar comandată de la nivel local.

„Au mai fost tot felul de semnale, amenințări, dacă așa consideră actuala conducere PDL Tulcea că se procedează în democrație,cred că vor avea soarta fostului Partid Comunist!“.