Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Percheziţii în judeţul Tulcea într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproximativ 3 milioane de lei Percheziţii în judeţul Tulcea într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproximativ 3 milioane de lei
Poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, au început cercetările într-un... Percheziţii în judeţul Tulcea într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproximativ 3 milioane de lei

Poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, au început cercetările într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproximativ 3 milioane de lei.

În data de 07.04.2015, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Tulcea au efectuat trei precheziţii domiciliare în municipiul Tulcea, în baza mandatelor emise de Tribunalul Tulcea, în urma cărora au ridicat în vederea indisponibilizării aproximativ 3.000 de articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi ceasuri de mână, un laptop, acte de evidenţă contabilă şi diverse sume de bani (1.300 lei, 665 euro şi 1.030 dolari USD).

Din cercetările efectuate de poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz, a rezultat faptul că doi cetăţeni români, în vârstă de 38 şi 39 ani, domiciliaţi în municipiul Tulcea, ofereau spre vânzare respectivele articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte dintr-un magazin clandestin, care funcţiona în municipiul Tulcea.

Cei doi bărbaţi importau articolele de îmbrăcăminte şi încălţăminte din străinătate şi le ofereau spre comercializare prin eludarea legislaţiei fiscale, creând astfel un prejudiciu de aproximativ 3 milioane de lei.

Poliţiştii de frontieră tulceni au întocmit un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prin omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii în actele contabile orin în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 9, alin. 1, lit. b din Legea 241/2005.

Cercetările continuă în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi stabilirii întregii activităţi infracţionale.