

COMITETUL PESCĂRESC ȘI ARBDD AU DELIMITAT ZONELE DE PESCUIT LA SCRUMBIE
Actualitate 31 ianuarie 2019 D.C.


Pe sectorul braț Sf. Gheorghe km 0 – 9 s-a stabilit ca dreptul de pescuit să fie acordat doar pentru comunitatea pescarilor din localitatea Sf. Gheorghe.
În cadrul întâlnirii Comitetului Pescăresc s-au discutat trei puncte fierbinți:
1. În zona braț Sf. Gheorghe km. 9 – 44 comunitățile de pescari venite pentru pescuitul sezonier al scrumbiei din alte localități decât localitatea Sf. Gheorghe, pot intra la pescuit pe acest sector începând cu 15 martie și vor părăsi zona pe 15 iunie 2019.
2. Comunitățile de pescari din localitățile Sf. Gheorghe, Murighiol, Mahmudia au căzut de comun acord ca cei din localitățile Murighiol și Mahmudia să nu depășească zona de pescuit Perișor, conform actelor de reglementare emise de ARBDD .
3. Zona braț Sf. Gheorghe km. 9 – 44 va fi monitorizată permanent de echipaje ale Comisariatului Regional Murighiol – Sf. Gheorghe al ARBDD, ce se va deplasa cu o navă care va asigura supravegherea continuă a desfășurării activității de pescuit.
Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii
Serviciul Relatii Interne si Internationale