Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Peste 140 kilograme de peşte pescuit ilegal, confiscat de poliţiştii de frontieră tulceni Peste 140 kilograme de peşte pescuit ilegal, confiscat de poliţiştii de frontieră tulceni
Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Tulcea – Garda de Coastă au depistat în zona de competenţă un cetăţean român care desfăşurase activităţi de... Peste 140 kilograme de peşte pescuit ilegal, confiscat de poliţiştii de frontieră tulceni

pestePoliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Tulcea – Garda de Coastă au depistat în zona de competenţă un cetăţean român care desfăşurase activităţi de pescuit ilegal, de la care au confiscat 10 plase de pescuit tip monofilament, în lungime de 840 de metri şi cantitatea de 141,6 kilograme peşte din specii diferite.

În data de 07.12.2015, în jurul orei 19.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Tulcea au depistat, în apropierea lacului Razelm, pe cetăţeanul român C.M., în vârstă de 35 de ani, care transporta, cu un atelaj hipo, 10 unelte de pescuit tip plasă monofilamnet, în lungime de 840 metri şi cantitatea de 141,6 kilograme peşte din speciile babuşcă şi şalău.
Bărbatul în cauză, domiciliat pe raza judeţului Tulcea, a recunoscut că a pescuit pe lacul Razelm fără a îndeplini condiţiile legale, astfel încât poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării întreaga cantitate de peşte, care a fost predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, precum şi plasele de pescuit, în cauză efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit a plaselor tip monofilament”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 64 din O.U.G. 23/2008, modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.