Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Pompierii tulceni au fost solicitați să caute o persoană dispărută pe Dunăre, la km 107 Pompierii tulceni au fost solicitați să caute o persoană dispărută pe Dunăre, la km 107
Ieri seară, în jurul orei 20.34, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ‘Delta’ al județului Tulcea a fost solicitat să intervină în zona Ceatal, unde... Pompierii tulceni au fost solicitați să caute o persoană dispărută pe Dunăre, la km 107

ambulanta-sulina3Ieri seară, în jurul orei 20.34, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ‘Delta’ al județului Tulcea a fost solicitat să intervină în zona Ceatal, unde Dunărea se desparte în două brațe, respectiv brațele Sf. Gheorghe și Sulina, pentru căutarea unei persoane (bărbat) dispărute. Bărbatul se afla cu o altă persoană în barcă care, în urma unui impact cu o piatră, s-a scufundat, iar dintre cei doi cetățeni, unul reușind să se salveze, iar celălalt fiind dat dispărut.

Imediat de la primirea apelului, care anunța dispariția persoanei, la fața locului s-a deplasat cu un un mijloc de mobilitate navală un echipaj de căutare-salvare din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea.

Ajunsă la locul evenimentului, echipa de intervenție a început căutarea pe apă a persoanei dispărute, având în sprijin și un echipaj al Poliției de Frontieră Tulcea care a căutat bărbatul dispărut pe partea terestră.

Echipajele celor două instituții au efectuat căutările cu ajutorul camerelor de termoviziune.

Misiunea s-a desfășurat până în jurul orei 23.00 , însă bărbatul nu a fost găsit.

În această dimineață căutările vor fi reluate de către echipajele de intervenție ale

ISU Tulcea în colaborare cu Poliția de Frontieră Tulcea.