Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Ponta :„ÎI sunt recunoscător lui Teo și vom sprijini Tulcea împreună cu parlamentarii USL“ Ponta :„ÎI sunt recunoscător lui Teo și vom sprijini Tulcea împreună cu parlamentarii USL“
Liderii USL Victor Ponta, Crin Antonescu și Daniel Constantin au venit joi la Tulcea pentru a fi alături de candidații la alegerile parlamentare. În... Ponta :„ÎI sunt recunoscător lui Teo și vom sprijini Tulcea împreună cu parlamentarii USL“

Liderii USL Victor Ponta, Crin Antonescu și Daniel Constantin au venit joi la Tulcea pentru a fi alături de candidații la alegerile parlamentare. În cadrul mitingului de la Sala Sporturilor aceștia au îndemnat tulcenii să iasă în număr mare la vot.

„Trebuie să recunosc faptul că îi sunt recunoscător lui Teo, de la el am înțeles ce înseamnă Delta, problemele oamenilor din această zonă,știu cât de greu este să trăiești în acest paradis pentru turiști. Îi cunosc și pe candidații USL la alegerile parlamentare și cred în ei, sunt oameni deosebiți. Le cer tulcenilor să iasă la vot pentru că avem nevoie de o majoritatecât mai mare, avem nevoie de parlamentarii USL, de un guvern care să ajute Tulcea și pe tulceni“ a declarat premierul Victor Ponta.

„Avem cei mai buni candidați, oameni care vor să ajute Tulcea, cu experiență, vreau să ne ajutați ca ei să ne poată ajuta din Parlament. Eu ca președinte de Consiliu Județean am nevoie de sprijinul senatorului Belacurencu, de sprijinul senatorului Motoc, al doamnei deputat Zaharcu,al deputaților Octavian Popa, Marian Avram și Ion Bălan, mă bazez deja pe ei“ a declarat Horia Teodorescu,președintele Consiliului Județean.

„Un singur sfat vreau să vă dau, să mergeți la vot,indiferent dacă vă spuneți că lasă, oricum câștigăm , ce să mai merg și eu, nu e așa, trebuie să ieșiți la vot, chiar dacă plăuă sau e ger, trebuie să facem un efort și să ieșim la vot“ a declarat și secretarul general al PSD, Liviu Dragnea.

„Ne bucură mult faptul că liderii USL au venit aici la Tulcea să ne susțină, arată că sunt alături de noi, că sunt interesați de Tulcea și tulceni, și că ne vom putea baza pe guvernul Ponta“ a spus deputatul Marian Avram, candidatul USL la Camera Deputaților în Colegiul nr.2.

Click aici pentru a vedea mai multe poze de la eveniment (cont facebook necesar)