Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Portul din orașul Sulina se modernizează Portul din orașul Sulina se modernizează
S-a făcut un pas important pentru realizarea unei investiții care va schimba mult în bine viața localnicilor din orașul Sulina și nu numai. Este... Portul din orașul Sulina se modernizează

S-a făcut un pas important pentru realizarea unei investiții care va schimba mult în bine viața localnicilor din orașul Sulina și nu numai. Este vorba de semnarea contractului de finanțare pentru modernizarea Portului Sulina, Perimetrul 1 – Zona liberă din orașul cu un trecut unic legat de istoria Uniunii Europene.

Oraşul care a găzduit sediul Comisiei Europene a Dunării, de altfel o Europă în miniatură în acele vremuri, beneficiază de o finanţare europeană de aproximativ 17,5 de milioane de euro prin Mecanismul ITI Delta Dunării, Programul Operațional de Infrastructură Mare.
„Este prima parte dintr-o investiție mai mare care se va realiza pentru reabilitarea infrastructurii portuare din Sulina. Vreau să felicit inițiatorii de la AZL Sulina pentru ceea ce au realizat într-un timp scurt, respectiv pentru faptul că au reușit să semneze contractul de finanțare la primul proiect și să se apropie de aceeași etapă și cu al doilea. Investiția va îmbrăca într-o altă haină Sulina, pentru că un port modern va duce la creșterea cantităților de marfă operate anual și va stimula interesul pentru investiții. Consider că este o mare reușită pentru oraș și, cel mai important, mă bucur că reușim să răspundem nevoilor comunității din Sulina“, a declarat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
În prezent infrastructura portuară din Sulina prezintă deteriorări majore care creează riscuri şi dificultăţi în timpul manevrelor de acostare şi în timpul încărcării-descărcării mărfurilor.
„Proiectul vizează realibilitarea întregii infrastructuri portuare, cu statut de regim de zonă liberă. Avem o deschidere la Dunăre de aproximativ 150 de metri liniari de cheu care va fi reabilitat și care se află în prezent într-o stare deosebit de rea. Platforma este, de asemenea, într-o stare deplorabilă, iar prin proiect vrem să ajungem la o sarcină acceptată de aproximativ 5 tone/mp. Regimul de zonă liberă conferă foarte multe avantaje din punct de vedere fiscal și vrem ca până în decembrie 2023 să reușim să implementăm acest proiect. De asemenea, am depus un al doilea proiect care vizează reabilitarea bazinului maritim, a capului de mol al bazinului”, a declarat directorul general al AZL Sulina, Dragoș Ioniță.
Obiectivul proiectului constă în modernizarea și dezvoltarea infrastructurii portuare care deservește traficul cu nave de mărfuri, în scopul creșterii eficienței și siguranței operațiunilor portuare. Implementarea proiectului va conduce la creșterea cu aproximativ 70.000 tone/an, în medie, a cantităților de marfă operate anual în porturile românești.