Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Potop la Luncavița! Potop la Luncavița!
O puternică ploaie torențială a lovit miercuri între orele 16:00-16:30 teritoriul administrativ al Comunei Luncavița, dar și zonele vecine: Comună Văcăreni, valea Jiijilei, etc.... Potop la Luncavița!

O puternică ploaie torențială a lovit miercuri între orele 16:00-16:30 teritoriul administrativ al Comunei Luncavița, dar și zonele vecine: Comună Văcăreni, valea Jiijilei, etc. Pagubele aduse au fost cu mult mai mari decât cele din data de 17 iulie 2014, care au fost aproximate la 120.000 Lei, când au fost afectate 15 km de drumuri stradale și 4 poduri și oarecum similare cu dezastrul de acum 10 ani în urmă, din 28 iulie 2004, când au fost distruse locuințe, drumuri și din nefericire a decedat o persoană. Acum, în urma ploilor abundente, de peste 35 l/mp, apa s-a adunat de pe văile din jur și a umflat albiile pâraielor din comună, în special al cursului Sorniac, care a ieșit din matcă pe o porțiune de peste 4,5 km, timp de peste trei ore, intrând în locuințe, anexe gospodărești, construcții publice, drumuri stradale, drumul județean DJ222A și drumul european E87 (DN22).
Astfel, la o primă evaluare aproximativă Comitetul Local pentru Situații de Urgenţă a identificat următoarele:
– Peste 35 de km de drumuri distruse și parțial distruse;
– 11 poduri parțial distruse;
– Peste 25 gospodării inundate și în multe dintre ele apa a pătruns în locuințe și anexe din Luncavița, Rachelu și Cetățuia;
– Două construcții publice complet inundate; Bază Sportivă „Gheorghe POPESCU” și Piața Agroalimentară Luncavița, unde apa a măsurat în unele locuri din interiorul edificiilor peste 70 de cm;
„Am intervenit cu două buldo excavatoare, o autobasculantă, alte utilaje, membrii Serviciului voluntar pentru situații de urgenţă și am fost sprijiniți și de alte persoane fizice sau juridice din comună. Au fost îndepărtate deșeurile în special cele agricole care puteau înfunda podurile și alte scurgeri de apă, au fost săpate șanțuri pentru scurgerea apei în imediata vecinătate a locuințelor, a drumului județean DJ 222A, a drumurilor stradale, etc, pentru a apăra alte gospodării aflate în pericol iminent.
În cursul zilei de mâine, joi 24 iulie 2014, vom face o evaluare completă a tuturor pagubelor și vom solicita sprijin financiar și material pentru reparații la toate instituțiile abilitate în frunte cu Guvernul României “informează Ștefan ILIE, primarul Comunei Luncaviţa