Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Precizări pestă porcină africană Pigcom Precizări pestă porcină africană Pigcom
Ca urmare a faptului că în spaţiul public au apărut unele informaţii cu privire la eutanasierea şi ecarisarea suinelor de la Pigcom Satu Nou,... Precizări pestă porcină africană Pigcom

Ca urmare a faptului că în spaţiul public au apărut unele informaţii cu privire la eutanasierea şi ecarisarea suinelor de la Pigcom Satu Nou, informaţii ce contravin realităţii, Instituţia Prefectului Judeţul Tulcea face următoarele precizări:

„În data de 25.07.2018, în cadrul Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Tulcea a fost adoptată decizia de ucidere cu nr.57, în urma căreia întregul efectiv de suine de la Pigcom Satu Nou urma să fie eutanasiat prin cele două metode alternative (îngropare şi incinerare) prevăzute de Manualul Operaţional pentru intervenţia în focarele de pestă porcină africană, ediţia II, 2018.

Măsurile adoptate au fost următoarele:

– în urma şedinţei Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) de la nivelul Instituţiei Prefectului din data de 25.07.2018, la care au participat reprezentanţii S.C. PIGCOM S.A. şi ai Primăriei Comunei Mihai Bravu, acestora li s-a adus la cunoştinţă procedura privind ecarisarea cadavrelor din exploataţia comercială, prin îngropare şi incinerare, fapt pentru care li s-a pus în vedere obligativitatea obţinerii avizelor de la instituţiile abilitate, respectiv Agenţia de Protecţie a Mediului Tulcea, Sistemul de Gospodărire a Apelor Tulcea şi Direcţia de Sănătate Publică Tulcea.

U.A.T. Mihai Bravu a obţinut următoarele avize:

Agenţia de Protecţie a Mediului Tulcea – aviz nr.9988 din 26.07.2018;

Administraţia Bazinală de Apă „Dobrogea-Litoral” – aviz nr.15020 din 27.07.2018;

Direcţia de Sănătate Publică Tulcea – aviz nr.8632 din 27.07.2018.

În data de 27.07.2018 a avut loc dislocarea unui incinerator de la S.C. CARNIPROD S.R.L. Tulcea către S.C. PIGCOM S.A. Satu Nou, în vederea incinerării cadavrelor de la această fermă, după efectuarea procedurii specifice de curăţire şi dezinfecţie a incineratorului.

În data de 28.07.2018, o echipă mixtă formată din reprezentanţi ai Primăriei Comunei Mihai Bravu, S.C. PIGCOM S.A., Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea, Agenţia de Protecţie a Mediului Tulcea, Aquaserv S.A. Tulcea şi Instituţia Prefectului – Judeţul Tulcea, s-a deplasat pentru a verifica locul de amplasare a gropii şi pentru a stabili etapele privind procedura de îngropare.

În acest sens, s-a solicitat operatorului economic şi Primăriei Comunei Mihai Bravu următoarele:

– identificarea unui teren, de preferinţă în interiorul unităţii sau în imediata proximitate a acesteia;

– efectivul de suine existent în fermă pe categorii de vârstă în vederea stabilirii masei de cadavre care trebuie îngropate;

– procurarea materialelor necesare impermeabilizării solului, izolării cadavrelor şi dezinfectării teritoriului, identificarea altor produse sau materiale infectate care trebuie îngropate.

– identificarea echipamentului şi mijloacelor tehnice necesare îngropării;

– masa lemnoasă în vederea incinerării;

– stabilirea traseelor de transport a cadavrelor la locurile de neutralizare (incinerare/ îngropare);

– personalul necesar pentru acţiunea de ucidere, neutralizare şi dezinfecţie.

Săparea gropii s-a făcut cu respectarea cerinţelor inserate în adresele primite de la autorităţile abilitate în astfel de situaţii şi impuse de Manualul Operaţional pentru intervenţia în focarele de pestă porcină africană.

La alegerea locului de neutralizare prin îngropare şi arderea cadavrelor s-a ţinut cont de următorii factori:

– să existe suficient pământ la suprafaţă pentru acoperirea locaţiei;

– să fie asigurat drenajul apei în cazul apariţiei de precipitaţii;

– vântul dominant să bată în direcţia unor zone nepopulate şi fără exploataţii de animale receptive;

– să fie asigurat accesul rapid şi uşor la căile de transport;

– locaţia să fie într-o zonă inaccesibilă publicului.

Amplasarea gropii a ţinut cont de următoarele condiţii:

– să fie amplasată la 500 m aval pe direcţia de curgere a apei subterane;

– distanţa până la pânza freatică să fie pe toată perioada anului mai mare de 2 m;

– să nu fie situată în apropierea bazinelor de alimentaţie cu apă potabilă a populaţiei;

– să se afle în afara zonei de vizibilitate a căilor rutiere şi feroviare;

– să se afle într-o zonă cu teren stabil şi fără alunecări de teren;

– să nu fie în zonă inundabilă;

– să nu fie în ariile protejate.

După îndeplinirea acestor condiţii, s-a săpat un şanţ cu un excavator de la suprafaţa terenului fără ca acesta să intre în adâncimea terenului. Şanţul are o adâncime cuprinsă între 5 – 7 m, lăţimea de 2,5 – 3 m şi o lungime de 30 m. Partea posterioară a gropii faţă de pânza freatică este la o distanţă mai mare de 2 m. Pe fundul gropii a fost amplasat un pat de furaje (existente în fermă care trebuie neutralizate), cu grosimea cuprinsă între 80 – 100 cm, care au ca scop absorbirea secreţiilor rezultate din procesul de putrefacţie.

În urma vizitei experţilor europeni pe PPA – CVET – recomandarea a fost de a se renunţa la folia de plastic de pe partea posterioară a gropii, aceştia spunând că se formează un efect „de piscină”, fapt care duce la emanarea gazelor în mediu, în urma proceselor de descompunere cadaverice.

Terenul folosit este un teren argilos, ceea ce face ca secreţiile rezultate în urma descompunerii cadavrelor să nu ajungă în pânza freatică.

Cadavrele au fost transportate cu mijloace auto dotate în aşa fel încât nu s-a produs diseminarea virusului în mediu, caroseria acestora fiind bine etanşeizată şi acoperite cu prelată impermeabilă. După fiecare strat de cadavre aşezat în groapă, a fost dispersat var nestins, cu o grosime cuprinsă între 5 – 10 cm, după care au fost depozitate alte cadavre şi alt strat de var nestins, şi apoi un strat de pământ cuprins între 1,5 – 2 m.

Pentru evitarea pătrunderii animalelor sălbatice sau a persoanelor neautorizate în perimetrul gropii, acesta a fost împrejmuit şi marcat cu sintagma „Accesul interzis în această arie”. Totodată, s-a delimitat locul de îngropare cu gard din plasă şi plăcuţe indicatoare.

Incinerarea se realizează cu un incinerator de mare capacitate, cu un consum de masă lemnoasă de 160 mc în 8 ore şi un consum de combustibil lichid de 80 litri în 8 ore, cu o pauză de răcire de minim 10 ore.

Incineratorul este amplasat în incinta exploataţiei comerciale, transportul cadavrelor către acesta se realizează cu mijloace auto care să împiedice difuzarea bolii iar manipularea se face cu ajutorul unui încărcător frontal. Cenuşa rezultată este dirijată cu un mijloc auto securizat către o groapă special amenajată, situată în apropierea gropii cu cadavre.

În procesul de incinerare nu au fost folosite cauciucuri/anvelope.

Toate utilajele, echipamentele, traseele pe care au circulat maşinile cu cadavre au fost şi sunt dezinfectate zilnic, la sfârşitul operaţiunii, cu soluţii agreate împotriva virusului PPA.

Tot personalul care lucrează la neutralizarea cadavrelor a fost instruit sub semnătură, are echipament corespunzător, după fiecare zi de muncă se trece la dezinfecţia individuală, iar echipamentul folosit este dirijat spre neutralizare”.