Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

PREȘEDINTELE USR TULCEA, ACUZAT CĂ AR ARUNCA DEȘEURI PE DOMENIUL PUBLIC, REPLICĂ LA ADRESA „PURTĂTORULUI DE CUVÂNT “AL PRIMĂRIEI PREȘEDINTELE USR TULCEA, ACUZAT CĂ AR ARUNCA DEȘEURI PE DOMENIUL PUBLIC, REPLICĂ LA ADRESA „PURTĂTORULUI DE CUVÂNT “AL PRIMĂRIEI
„În privinţa dlui Negrea am o problemă. Nu poţi să te dai lebăda albă, să ţipi că vrei respectarea legii iar tu să te ţii... PREȘEDINTELE USR TULCEA, ACUZAT CĂ AR ARUNCA DEȘEURI PE DOMENIUL PUBLIC, REPLICĂ LA ADRESA „PURTĂTORULUI DE CUVÂNT “AL PRIMĂRIEI

„În privinţa dlui Negrea am o problemă. Nu poţi să te dai lebăda albă, să ţipi că vrei respectarea legii iar tu să te ţii de mici şmechereli cu aruncatul deşeurilor pe unde prinzi “
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Tulcea, Cristian Ganciu, consilier al primarului Constantin Hogea, a făcut public un document emis de Poliția Locală în care se arată că un autovehicol ce aparține numitului Negrea Bogdan Paul a fost surprins, inclusiv filmat, în timp ce depozita moloz pe domeniul public, în zona Gării de Mărfuri Tulcea.
În replică transmisă la doar 7 zile de la postarea acuzațiilor de către domnul Ganciu, președintele U.S.R. Tulcea, pe persoană fizică și juridică, nu politică, după cum precizează, face următoarele precizări și acuzații:
„Din funcția sa de consilier al primarului Constantin Hogea, domnul Ganciu a obținut de la Direcția de Poliție Locală Tulcea (după care a publicat-o pe contul său de Facebook) o adresă trimisă mie acasă, pe persoană fizică, prin care eram chemat să dau explicații cu privire la o reclamație depusă de o altă persoană fizică. Persoana respectivă susține că a văzut pe coclauri un camion (eu dețin două) al cărui număr de termină în HAO (nu știa exact dacă e 04, 07 sau 08) deversând moloz în zonă.” Binevoitorii” au apărut și țin să îi anunț și pe alți indivizi care vor să arunce cu noroi în persoana mea că nu sunt singurii, deci îi aștept!
În adresa publicată de domnul Cristian Ganciu, trimisă mie, acasă, de Poliția Locală Tulcea, mi se cerea să mă prezint la sediul instituției pentru a lămuri situația. Nu am cunoștință de vreun camion de-ale mele care să fi fost prin zonă la momentul menționat în reclamație. Dacă o fi altfel, DPL să prezinte dovezile. Că o adresă publicată ilegal de domnul Cristian Ganciu nu ajunge! Iar din câte știu eu, o reclamație nu stabilește, automat, vinovăția unei persoane.
Din nefericire pentru autointitulatul purtător de cuvânt al primarului municipiului, dumnealui a pornit un bulgăre de zăpadă care se va rostogoli până când vor cade câteva capete. Ne-luminate.
Voi face toate demersurile necesare pentru a afla cum a fost posibil ca un document trimis unei persoane fizice de o instituție serioasă, de forță, în care tulcenii ar trebui să aibă încredere, a ajuns și în mâinile altcuiva. Am depus și o reclamație și la DPL Tulcea. De asemenea, conducerea instituției (oare cine o mai conduce?) va trebui să dea socoteală în solidar, în instanță, cu cel care se autointitulează purtătorul de cuvânt al primarului (nu al PMT!). Urmează plângerea penală pentru divulgarea datelor personale și publicarea unor documente fără drept. În această ultimă chestiune trebuie, însă, să mă consult cu niște avocați.
De asemenea, sunt convins că domnul Cristian Ganciu nu avea nici un drept legal să publice un document al Poliției Locale adresat unui cetățean, care conține, pe deasupra, și date personale. Sunt multe infracțiuni, deci dosarul care va ajunge pe masa judecătorilor va fi unul consistent “se arată într-un text semnat Bogdan Paul Negrea.

CONSILIERUL GANCIU PROPUNE CONFISCAREA

Legat de subiectul aruncării ilegale de moloz în municipiu, consilierul primarului și după cum spune, purtător de cuvânt al Primăriei, Cristian Ganciu, consideră că mijloacele de transport care transportă și abandonează ilegal deșeuri ar trebui confiscate, mizând inclusiv, de ce nu, pe o iniţiativă cetățenească sau susținută de partide politice…
„Pentru că s-a tot vorbit zilele acestea despre abandonarea deşeurilor pe domeniul public, este bine de ştiut că la 1 februarie 2018 a fost introdus în dezbatere publică un proiect de ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor și a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deșeurilor de ambalaje.
Datorită numeroaselor probleme ridicate de reprezentanţii autorităţilor locale şi ai operatorilor de salubritate, proiectul se afla în dezbatere publică şi în prezent.
Legat de acest proiect, CONSIDER NECESARĂ ÎNĂSPRIREA SANCŢIUNILOR PENTRU ABANDONAREA DEŞEURILOR, având în vedere situaţiile cu care ne întâlnim chiar aici, la Tulcea.
Oricâţi poliţişti locali şi inspectori din primărie vei desfăşura în teren şi oricâte camere vei monta, zonele periferice ale oraşului (în principal) sunt întinse şi foarte greu de supravegheat 24/7.
În prezent, sancţiunile pentru abandonarea deşeurilor (interzisă prin Art.19 alin (3) din Legea 211/2011), constau în amendă de la 1.000 la 2.000 lei pentru persoane fizice şi de la 20.000 la 40.000 lei pentru persoane juridice.
Suma prevăzută pentru persoanele juridice este foarte mare doar ca un patron care-şi trimite şoferul să descarce deşeuri aiurea pe domeniul public, dacă va fi prins, va spune că el i-a zis şoferului unde să descarce deşeurile legal dar acesta a făcut de capul lui.
În felul acesta şoferul ia amendă, patronul îi da 500 lei ca să plătească în 48 de ore jumătate din minimul amenzii şi treaba este rezolvată.
Consider că, SIMULTAN CU AMENDĂ, TREBUIE CONFISCAT MIJLOCUL CU CARE AU FOST TRANSPORTATE DEŞEURILE PÂNĂ LA LOCUL DE ABANDONARE.
Dacă vor să rămână fără autobasculante pentru 1 tonă de deşeuri sau fără gipan pentru 5-6 saci de moloz este opţiunea lor.
Altfel, ne învârtim în jurul cozii şi cheltuim bani aiurea.
Sunt convins că orice persoană dornică să trăiască într-un mediu curat înţelege rostul unui astfel de demers.
La fel, cred că orice partid responsabil ar susţine un astfel de demers.
Sau mă înşel? “