Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

PRIMĂRIA ALOCĂ 50.000 DE LEI PENTRU FESTIVALUL DE TEATRU TRAGOS PRIMĂRIA ALOCĂ 50.000 DE LEI PENTRU FESTIVALUL DE TEATRU TRAGOS
Consilierii locali au aprobat în ședința de astăzi un Proiect de hotărâre privind asocierea Consiliului Local al Municipiului Tulcea cu Centrul Cultural „Jean Bart”... PRIMĂRIA ALOCĂ 50.000 DE LEI PENTRU FESTIVALUL DE TEATRU TRAGOS

Consilierii locali au aprobat în ședința de astăzi un Proiect de hotărâre privind asocierea Consiliului Local al Municipiului Tulcea cu Centrul Cultural „Jean Bart” Tulcea în vederea realizării proiectelor “Festivalul de teatru TRAGOS, ediţia a XVI-a”

Prin cererile nr. 16763/13.06.2018 și 16764/13.06.2018, Centrul Cultural „Jean Bart” Tulcea, instituție publică cu profil cultural, a solicitat încheierea unui acord de parteneriat cu Consiliul Local Tulcea pentru realizarea în comun a proiectelor „Festivalul de teatru TRAGOS, ediția a XVI-a” și „Cunoaște Tulcea, du-i renumele în lume”.
Proiectul „Festivalul de teatru TRAGOS” a fost conceput ca festival-concurs pentru trupele de teatru neprofesioniste din România. Acest festival are ca scop aducerea în atenția publicului a unor spectacole de teatru, crearea unei mai bune vizibilități pe plan național a Teatrului „Jean Bart”, prin prezența invitaților din domeniu, precum și crearea unor proiecte comune cu alte instituții de profil. Printre obiectivele acestui proiect putem menționa promovarea artei teatrale în rândul tuturor categoriilor de public, în special în rândul tinerei generații, creșterea numărului de spectatori, ca urmare a publicității și calității spectacolelor, precum și formarea unui public informat cu privire la spectacolele altor instituții de profil din țară și înlesnirea exercițiului comparației calitative între proiectele locale și cele invitate.
Deasemenea, consilierii au aprobat și asociarea în vederea realizării proiectului „Cunoaște Tulcea, du-i renumele în lume” are ca scop cunoașterea, aprofundarea și promovarea valorilor culturale actuale și istorice, evidențierea unor personalități ale culturii românești din țară și diaspora din prezent și de odinioară; creșterea interesului cititorilor de toate vârstele și din toate mediile sociale pentru valorile românești exemplare, care să le devină repere umane; cunoașterea istoriei nord-dobrogene; cunoașterea tradițiilor românilor și ale tuturor etniilor conlocuitoare din Dobrogea nordică; creșterea gradului de consum a culturii scrise și dezvoltarea posibilităților de autoexprimare a cititorilor, prin publicarea acestora în paginile revistei.
Proiectele își propune promovarea tinerilor pe toate planurile și în toate domeniile, a valorilor locale, județene și naționale, creșterea vizibilității municipiului Tulcea pe harta punctelor de atracție turistică din România, precum și creșterea prestigiului cultural al municipiului.
Pentru realizarea acestor proiecte, Consiliul Local alocă suma de 88.000 lei, respectiv 50.000 lei pentru realizarea proiectului „Festivalul de teatru TRAGOS, ediția a XVI-a” și 33.000 lei pentru proiectul „Cunoaște Tulcea, du-i renumele în lume”.