Primarul comunei Mahmudia, Ion Șerpescu: La Mulți Ani, DOBROGENI, oriunde v-ați afla!
Actualitate 14 noiembrie 2025 D.C.
Mesajul adresat dobrogenilor de către Principele Carol, pe 14 noiembrie 1878, este o chintesenţă a viziunii asupra rolului politicii şi administraţiei publice în transformarea şi dezvoltarea Dobrogei. „Voi de acum atârnaţi de un Stat, unde nu voinţa arbitrară, ci numai legea dezbătută şi încuviinţată de Naţiune hotărăşte şi cârmuieşte. Cele mai sfinte şi mai scumpe bunuri ale omenirii, viaţa, onoarea şi proprietatea, sunt puse sub scutul unei Constituţii (…) şi nimeni nu le va putea lovi fără a-şi primi legitima pedeapsă.” Acestea sunt cuvintele Principelui Carol din Proclamația citită dobrogenilor pe care merită să ni le reamintim și astăzi.Proclamarea unirii Dobrogei cu România de acum 147 de ani ne arată că procesul de unificare a provinciilor istorice româneşti a însemnat și edificarea unei naţiuni, care crede cu tărie în valorile democraţiei şi în respectarea drepturilor omului.
Lecţia pe care unirea Dobrogei cu România ne-o transmite, este că forţa naţiunii stă în unitate, în solidaritatea cetăţenilor, uniţi în jurul unor valori şi proiecte comune, apăraţi de legi drepte şi egale pentru toţi.
La Mulți Ani, DOBROGENI, oriunde v-ați afla!
Etichete
accident
AJOFM
ALDE
alegeri
anisoara radu
anisoara radu deputat
ARBDD
arest
babadag
beat
cj
delta
deputat
dna
dosare penale
dosar penal
fotbal
frontiera
furt
Hogea
icem
incendiu
isu
luncavita
macin
masina
munca
PDL
peste
pnl
politie
ppdd
primarie
PSD
rutiera
siscu
sofer
somaj
spital
sulina
tarhon
Teodorescu
tulcea
usl
zaharcu
Categorii




