Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

PRO ISTORIA FEST A MAI BIFAT INCA O EDITIE MEMORABILA LA CETATEA ENISALA PRO ISTORIA FEST A MAI BIFAT INCA O EDITIE MEMORABILA LA CETATEA ENISALA
În weekend, pe 28 si 29 august, Pro Istoria Fest și-a pus din nou amprenta pe dealul Cetății Enisala, după mai bine de trei... PRO ISTORIA FEST A MAI BIFAT INCA O EDITIE MEMORABILA LA CETATEA ENISALA
photo credits - Aurel Stanica

photo credits – Aurel Stanica

În weekend, pe 28 si 29 august, Pro Istoria Fest și-a pus din nou amprenta pe dealul Cetății Enisala, după mai bine de trei ani de la prima ediție, cu multă muzică folk și voie bună.

Mii de oameni, de la localnici până la turiști veniți din județele alăturate, s-au relaxat timp de două zile cu momente folclorice, dar și cu muzica artiștilor precum: Nicu Alifantis & ZAN, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Marius Baţu, Zoli Toth Project, Alina Manole, Alexandra Ușurelu si grupul Folk Frate!.

Nu doar turiștii au avut parte de un adevărat spectacol, ci și artiștii care au fost copleșiți de ropote de aplauze.

„Pentru mine festivalul acesta este surpriza verii. Este ca un loc nou, unde nu am poposit niciodată. Oamenii sunt minunați, locul acesta înconjurat de istorie, toate creează o atmosferă extraordinară. Ca dovadă, mulțimea de oameni care a venit aici. Mă bucur că am fost invitat și sper să vin și la anul”, a spus Mircea Baniciu.

“Mă bucur că am avut un recital bun, în care nu am cântat doar eu, ci și spectatorii. Aici la Enisala este o sărbătoare cum rar am întâlnit”, a declarat Mircea Vintilă.

Și Alexandra Ușurelu a avut parte de o experiență frumoasă: „Mă bucur că, deși am cântat pentru prima dată la Enisala, m-am simțit ca și cum aș fi fost acasă”.

photo credits -  Stefan Lebit

photo credits – Stefan Lebit

Artistul care a încheiat ultima seară de festival, Nicu Alifantis, a fost cuprins de un amalgam de emoții: „Mă bucur că am avut prilejul să cânt pentru prima dată în viața
vieților mele aici la Enisala. A fost extraordinar, organizare excelentă. Publicul absolut senzațional, minunat și foarte mult. Eu nu mă așteptam ca aici, în câmp, la ruinele cetății să vină atâta lume și să fie o atmosferă atât de minunată”.

Copiii au avut și ei parte de spectacole de de teatru de păpuși și s-au putut distra la locurile de joacă special amenajate pentru ei. De asemenea, micuții au avut posibilitatea să fie pictați pe față și să participe la piñata.

La Festivalul Pro Istoria au fost prezenți și meșteșugarii locali care si-au expus creațiile, sculpturi din lemn inspirate din fauna Deltei Dunării și picturi 3D realizate pe carton.

La sfârșitul celor două seri, cei prezenți au putut urmări câte un film documentar, unul despre istoria comunei Sarichioi, pe teritoriul căreia se află cetatea şi unul dedicat Cetăţii Enisala.

Festivalul a fost încheiat cu un uriaș foc de tabară în jurul căruia oamenii s-au adunat și au putut admira Cetatea Enisala care se vedea sub jocul de lumini.

Numărul celor care au “pășit” pentru câteva ore pe locul încărcat de atâta istorie, este un prim semn că Pro Istoria Fest a fost un real succes.

„Și de data asta un număr de aproximativ zece mii de oameni s-au alăturat Festivalului Pro Istoria Fest de la Cetatea Enisala și s-au bucurat de programul pregătit de noi. Reacțiile și mulțumirile oamenilor, de pe pagina de Facebook a festivalului (www.facebook.com/proistoriafest), ne îndeamnă să revenim cât mai repede aici”, a declarat organizatorul Pro Istoria Fest, Anca Lupeș, Vicepresedinte al Asociatiei Star Education.

Ediţia din 2015 a Pro Istoria Fest a fost cofinanţată de CONSILIUL JUDETEAN TULCEA şi realizată cu sprijinul CONSILIULUI LOCAL SARICHIOI.

Partenerii media ai evenimentului au fost: EUROPA FM, NEPTUN TV, MIXTOPIA, INFOMUSIC.RO si ICONCERT.RO