Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

PROBLEMELE MĂCINENILOR, PRELUATE DE SINGURUL CABINET PARLAMENTAR DESCHIS ÎN AFARA MUNICIPIULUI TULCEA PROBLEMELE MĂCINENILOR, PRELUATE DE SINGURUL CABINET PARLAMENTAR DESCHIS ÎN AFARA MUNICIPIULUI TULCEA
Singurul parlamentar de Tulcea ce a deschis un cabinet pentru audiențe într-o altă localitate decât cea de domiciliu, deputatul PSD Anișoara Radu, a preluat... PROBLEMELE MĂCINENILOR, PRELUATE DE SINGURUL CABINET PARLAMENTAR DESCHIS ÎN AFARA MUNICIPIULUI TULCEA

Singurul parlamentar de Tulcea ce a deschis un cabinet pentru audiențe într-o altă localitate decât cea de domiciliu, deputatul PSD Anișoara Radu, a preluat din nou spre soluționare mai multe petiții de la cetăţenii din Măcin.
„La întâlnirea din această săptămână cu localnicii din orașul Măcin am preluat o serie de probleme urgente cu care se confruntă oamenii care au venit în număr semnificativ la cabinetul meu parlamentar din localitate. Măcinenii s-au plâns de faptul că nu au o șosea de centură pe care să circule autovehiculele de mare tonaj care acum tranzitează orașul prin centru iar casele lor sunt în pericol de degradare accentuată, furnizorul de apă potabilă, Aquaserv, nu ține cont de solicitările oamenilor și întrerupe furnizarea apei în fiecare zi timp de 3-5 ore, operatorul de gaze invocă tot felul de motive tehnice pentru a nu-și face datoria față de localnici, iar oamenii spun că nu au o cale de informare/comunicare cu administrația publică locală pentru că, în fapt, problemele cu care se confruntă zilnic sunt multe și foarte variate.
Doresc să vă informez pe toți cei interesați că am început toate diligențele necesare pentru un dialog concret cu reprezentanții primăriei pentru a afla exact care sunt motivele care stau la baza situațiilor neplăcute invocate de măcineni.
Îi aștept în continuare la cabinetul parlamentar din localitate sau pe pagina mea (oficială) de facebook și îi asigur că problemele lor sunt și problemele mele, drept pentru care, voi veni cu răspunsuri/soluții cât de curând posibil “a declarat deputatul Anișoara Radu.