Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

PROIECTUL DEPUTATULUI SIMION PRIVIND TRANSFERUL UNOR TERENURI CĂTRE COMUNITĂȚILE DIN DELTĂ, APROBAT ÎN SENAT PROIECTUL DEPUTATULUI SIMION PRIVIND TRANSFERUL UNOR TERENURI CĂTRE COMUNITĂȚILE DIN DELTĂ, APROBAT ÎN SENAT
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege inițiat de deputatul PSD Tulcea Lucian Simion,proiect ce prevede mai multe reglementări cu scopul conservarii habitatului... PROIECTUL DEPUTATULUI SIMION PRIVIND TRANSFERUL UNOR TERENURI CĂTRE COMUNITĂȚILE DIN DELTĂ, APROBAT ÎN SENAT

Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege inițiat de deputatul PSD Tulcea Lucian Simion,proiect ce prevede mai multe reglementări cu scopul conservarii habitatului natural al Deltei Dunării şi implicit a resurselor. Iniţiativa mai stabileşte modul în care resursele regenerabile pot fi scose la licitaţie şi cine poate participa.Proiectul legislativ a fost adoptat de Senat cu 105 voturi „pentru”.

”După rezolvarea litigiilor aflate pe rol, de la Consiliul Judeţean (CJ) se vor transfera la primării terenuri pentru ferme de subzistenţă, cu suprafeţe de până la 12 de hectare. Condiţiile pentru a avea acces la o asemenea fermă sunt stabilite de legislaţia actuală, iar oportunităţile de finanţare pe care statul român le oferă vizează sume de până la 50.000 de euro pentru înfiinţarea de ferme, cărora li se adaugă facilităţi pentru producţia obţinută”, a declarat deputatul Simion.

„Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei <Delta Dunării>, în sensul instituirii unor reglementări în scopul conservării habitatului <Deltei Dunării>, a modului de gestionare a resurselor regenerabile din rezervaţie, precum şi a nivelului de trai al locuitorilor din această zonă”, conform raportului adoptat de Senat.

De asemenea, proiectul prevede „introducerea a două noi zone, zona de cruţare piscicolă necesară pentru protecţia resursei piscicole şi zona marină care precizează diferenţa dintre plajele sălbatice şi plajele neamenajate, ceea ce va duce la o mai bună conservare a rezurselor şi la un management mai performant al celor două zone noi”, iar prin intermediul acestuia,”se stabileşte în mod clar modul în care resursele regenerabile terestre şi acvatice se pot scoate la licitaţie, precum şi faptul că persoanele juridice sau fizice autorizate care au sediul stabil sau domiciliul în Rezervaţie sau în localităţile limitrofe au dreptul de a participa la licitaţie”.

Potrivit expunerii de motive, „se impulsionează Consiliul Consultativ de administrare, astfel încât acesta să fie funcţional, stabilindu-se prin lege ca acesta să fie convocat cel puţin de două ori pe an sau prin solicitarea a cel puţin 30% din membrii”.

O altă prevedere a proiectului propune cedarea dreptului de administrare către consiliile locale.

„Cedarea dreptului de administrare de către Consiliul Judeţean Tulcea pentru suprafeţe de aproximativ 4.000 de ha teren agricol către consilii locale, pentru a fi folosite ca ferme de subzistenţă pentru locuitorii din Deltă sau pentru producţia de furaje pentru crescătorii de animale înregistraţi pe raza localităţilor respective”, conform expunerii de motive.

Potrivit sursei citate, „o altă modificare se referă la condiţiile de acces al turiştilor în vecinătatea zonele strict protejate, astfel încât accesul să se poată realiza doar cu ghid autorizat de Rezervaţie sau cu personal angajat al A.R.B.D.D.”, „se actualizează cuantumul care nu au mai fost modificate din 2011”, „şi se simplifică procedura de constatare”.

Senat a votat în calitate de prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

sursa:mediafax