Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Având în vedere o mai eficientă armonizare a situaţiei reale din teren cu necesităţile de protejare a unor ecosisteme specifice, conducerea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei...
Plaja Sulina

Plaja „sălbatică“ Sulina

Având în vedere o mai eficientă armonizare a situaţiei reale din teren cu necesităţile de protejare a unor ecosisteme specifice, conducerea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) propune efectuarea unui studiu de impact privind suprafeţele din zona costieră, cu statut de plaje sălbatice, din perspectiva activităţilor turistice ce se desfăşoară în fiecare an în aceste zone. Cele 6 zone avute în vedere sunt situate în zona de dezvoltare durabilă a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD) fiind localizate în Sulina, Sfântul Gheorghe, Vadu, Corbu, Midia şi Portiţa.
În funcţie de rezultatele şi concluziile acestui studiu, pentru zonele în care se va constata că sunt antropizate şi că desfăşurarea activităţilor economice nu presupune un impact negativ de mediu, se va fundamenta solicitarea şi măsura în care este necesară schimbarea destinaţiei din plajă sălbatică în plajă turistică – pentru fiecare caz în parte – fără însă a se pune problema scoaterii acestor zone din administrarea ARBDD.
Forma sub care se propune administrarea pe viitor a acestor zone este cea de parteneriat cu autorităţile locale, în condiţiile de autorizare impuse de legislaţia specifică aplicabilă pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Suprafeţele avute în vedere vor fi determinate de studiul de impact şi nu vor fi mai mari decât cele în care s-au practicat aceste activităţi până în prezent.
Ca autoritate de mediu, ARBDD va stabili toate normele şi regulile impuse pentru desfăşurarea acestor activităţi sezoniere de aşa manieră încât să permită o cât mai bună protejare a ecosistemelor sensibile din zonă.
Propunerea rezultată va fi supusă analizei Consiliului Ştiinţific şi Consiliului Consultativ de Administrare şi va fundamenta o Hotărâre de Guvern ce va fi înaintată spre verificare şi avizare Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.