Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Sala Polivalentă Tulcea, realizată în procent de 30% Sala Polivalentă Tulcea, realizată în procent de 30%
Proiectul este finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin Compania Națională de Investiții și are ca beneficiar final Consiliul Județean Tulcea.  Până... Sala Polivalentă Tulcea, realizată în procent de 30%

Proiectul este finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin Compania Națională de Investiții și are ca beneficiar final Consiliul Județean Tulcea. 

Până la momentul de față, a fost finalizată cu succes armarea și betonarea subradierului de la nivelul subsolului 2, iar în următoarea perioadă va fi realizată hidroizolația.

Totodată, la nivelul subsolului 1 a fost betonat planșeul într-o proporție de peste 60%, iar la nivelul parterului se lucrează la betonarea stâlpilor de rezistență. În paralel sunt confecționate gradenele ce vor fi montate în următoarele etape ale construcției.

După finalizarea lucrărilor, sala va beneficia de un teren principal de competiții, înconjurat de tribune pentru spectatori cu o capacitate de 4.438 de locuri, un teren de antrenament situat în subsolul clădirii, sub amprenta terenului principal, precum și de locuri de parcare în subteran.

„Vorbim despre o investiție mult așteptată de toți tulcenii, care reprezintă un pas important în dezvoltarea sporturilor de sală. Am vorbit în repetate rânduri despre acest proiect, am susținut necesitatea lui Guvern și iată că tulcenii pot deja să vadă cum noua sală polivalentă din județul nostru prinde contur”, a transmis preşedintele Consiliului Județean Tulcea.