Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Sărbătorirea Zilei Unirii Sărbătorirea Zilei Unirii
  Instituţia Prefectului – judeţul Tulcea în parteneriat cu Garnizoana Tulcea au organizat vineri, 24 ianuarie 2014, începând cu ora 10.00, în Piaţa Tricolorului... Sărbătorirea Zilei Unirii

 

Instituţia Prefectului – judeţul Tulcea în parteneriat cu Garnizoana Tulcea au organizat vineri, 24 ianuarie 2014, începând cu ora 10.00, în Piaţa Tricolorului din municipiul Tulcea, o manifestare specială dedicată  Zilei Unirii.

La eveniment au luat parte oficialităţi locale şi judeţene, reprezentanţi ai instituţiilor publice deconcentrate, ai partidelor politice şi ai minorităţilor naţionale, precum şi cetăţeni ai municipiului şi judeţului Tulcea.            

După prezentarea onorului şi intonarea imnului de stat, a urmat o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoţi.

Alocuţiunile oficialităţilor locale au precedat momentul mult aşteptat de tulcenii prezenţi la eveniment care s-au prins în horă, reliefând astfel unitatea poporului român.

 

În alocuţiunea domniei sale, Prefectul judeţului Tulcea, domnul Simion Lucian-Eduard, a readus în memoria tulcenilor momentul care a marcat, definitiv,  transformarea României într-un stat modern: înfăptuirea măre­ţului act istoric de la 24 ianuarie 1859, zi ce simbolizează împlinirea visului de veacuri al românilor din Moldova şi Ţara Românească şi o cauză a întregului popor.

 

Totodată, prefectul judeţului a transmis tulcenilor următorul mesaj:

                                                 

Omagiem azi Ziua Unirii Principatelor Române înfăptuită pe 24 ianuarie 1859 de Alexandru Ioan Cuza, moment istoric cu semnificaţii puternice ce stă la baza României moderne şi a formării naţiunii române.

[…] Unirea Principatelor Române a fost începutul unui lung şir de evenimente, constituind o etapă importantă pe calea formării statului unitar român, care au culminat cu Marea Unire de la 1918 fiind o premisă pentru cucerirea independenţei naţionale.

[…] Este o zi în care trebuie să conştientizăm că este de datoria noastră să ducem mai departe minunata realizare începută în 1859 şi să încercăm, prin activitatea noastră, să consolidăm statul român, să păstrăm şi să dezvoltăm ceea ce înaintaşii noştri au realizat.

Astăzi, mai mult decât oricând, trebuie să dovedim că avem puterea şi înţelepciunea de a ne ridica la înălţimea înaintaşilor noştri şi a moştenirii pe care ne-au lăsat-o generaţiile ce au înfăptuit unirea românilor.

În încheiere, doresc să mulţumesc tuturor celor prezenţi şi vă adresez invitaţia, ca la finalul ceremonialului, să dăm mână cu mână într-o Horă a Unirii, o horă sfântă, simbol al unităţii naţionale.

 

Manifestările au continuat cu programul artistic pregătit de autorităţile locale pentru această mare sărbătoare.