Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

SCANDAL ÎN P.M.P.TULCEA: DOI CONSILIERI JUDEȚENI AU FOST EXCLUȘI! SCANDAL ÎN P.M.P.TULCEA: DOI CONSILIERI JUDEȚENI AU FOST EXCLUȘI!
Conducerea Partidului Mișcarea Populara Tulcea a decis excluderea din partid a trei membri cu funcții de conducere, doi fiind și consilieri județeni, cauzele nefiind... SCANDAL ÎN P.M.P.TULCEA: DOI CONSILIERI JUDEȚENI AU FOST EXCLUȘI!

Conducerea Partidului Mișcarea Populara Tulcea a decis excluderea din partid a trei membri cu funcții de conducere, doi fiind și consilieri județeni, cauzele nefiind deocamdată explicate foarte clar, fiind vorba se pare de anumite discuții în contradictoriu.
Este vorba de Valentin Moldoveanu, Laurențiu Trandafir (ambii consilieri județeni) și laurențiu Ivanov- secretar general.
Conform președintelui organizației județene P.M.P., decizia a fost luată cu unanimitate de voturi:
„Este vorba de un prejudiciu de imagine adus de cei trei partidului, înaintea campaniei electorale. Decizia de excludere a fost luată statutar, toți colegii au votat pentru, deci e o opinie comună. Cei excluși pot contesta decizia la Comisia de Arbitraj, după care, în funcție de decizia acestui for vom continua sau nu procedura în cazul consilierilor județeni, pentru înlocuire. În orice partid există o disciplină de care trebuie să țină cont toți membri “a declarat Tarhon.
La rândul lor, cei trei excluși așteaptă motivarea oficială, scrisă, a excluderii, pentru a putea comenta și contestă decizia:
„Am primit cu surprindere Hotărârea CEJ, mai ales că nu am fost convocat la ședința în care a fost adoptată hotărârea. Cred că aveam dreptul să mă apăr, mai ales că nu este nimic concret, totul este la modul general fără a fi probat ceva iar, dl. președinte Tarhon este cel mai în măsura să știe că într-un proces/litigiu trebuie să te bazezi pe probe nu pe dorințe personale “ori eu ori ei”. Referitor la prejudiciul de imagine, dați-mi voie să nu comentez acum. În ceea ce privește evoluția litigiului, am contestat la Comisia Naționala de Arbitraj și Integritate indicată în hotărâre, chiar dacă a trebuit să “sar” peste o instanța inferioară, cea a filialei. Voi vedea cum voi proceda în continuare în funcție de răspunsul primit de la CNAI, dar voi epuiza toate căile legale, mai ales că nu s-a dorit stingerea conflictului pe cale amiabilă “ne-a declarat consilierul județean Laurențiu Trandafir.
Procedural, urmează decizia Comisiei de Arbitraj, iar în cazul în care aceasta confirmă excluderea, conducerea PMP va comunica decizia Prefecturii și Consiliului Județean.La rândul lor, cei trei vizați se pot adresa instanței.