Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

SCANDAL ÎNTRE FOȘTI CONCUBINI, APLANAT DE JANDARMI SCANDAL ÎNTRE FOȘTI CONCUBINI, APLANAT DE JANDARMI
La sfârşitul săptămânii trecute, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea au constatat mai multe fapte de natură penală şi au adoptat măsurile... SCANDAL ÎNTRE FOȘTI CONCUBINI, APLANAT DE JANDARMI

La sfârşitul săptămânii trecute, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea au constatat mai multe fapte de natură penală şi au adoptat măsurile legale pentru nerespectarea prevederilor legale privind normele de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Astfel, în ziua de  11 aprilie, în jurul orei 13:35, echipa de intervenţie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că pe strada Brâncoveanu din municipiul Tulcea a izbucnit un conflict între două persoane.

Ajunşi la faţa locului, jandarmii au luat legătura cu apelanta care a declarat verbal faptul că fostul său concubin a pătruns fără drept în curtea imobilului în care locuieşte şi pe fondul unor neînţelegeri mai vechi a agresat-o fizic, adresându-i ameninţări cu acte de violenţă de natură să-i provoace acesteia o stare de temere.

Având în vedere aspectele sesizate, precum şi constatările făcute în urma verificărilor, pe numele persoanei în cauză s-au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de Lovire sau alte violenţe – faptă prevăzută şi pedepsită de art. 193, alin. (1) Cod Penal şi Violare de domiciliu – faptă prevăzută şi pedepsită de art. 224, alin. (1) Cod Penal.

De asemenea, la sfârşitul săptămânii trecute, jandarmii au fost solicitaţi să intervină pentru sancţionarea mai multor fapte de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cum ar fi consumul de băuturi alcoolice în spaţiile publice şi tulburarea liniştii locatarilor între orele 22.00 – 8.00.

Reamintim cetăţenilor faptul că pot solicita ori de câte ori e nevoie sprijinul forţelor de ordine, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.

   COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL