Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Majoritatea membrilor fondatori sunt dezamăgiţi de modul autocratic şi netransparent în care deputatul Miron Ignat conduce Comunitatea Ruşilor Lipoveni, o comunitate în care deciziile...

Majoritatea membrilor fondatori sunt dezamăgiţi de modul autocratic şi netransparent în care deputatul Miron Ignat conduce Comunitatea Ruşilor Lipoveni, o comunitate în care deciziile se iau unilateral, cu încălcarea regulamentului Consiliului Director.

Nemulţumirile au răbufnit recent la Jurilovca, acolo unde preşedintele Miron Ignat a încercat să îşi facă lobby în vederea apropiatelor alegerice vor avea loc cu prilejul Conferinţei Naţionale ce va avea loc la finele acestei săptămâni la Eforie Nord.

Preşedinte al Comunităţii Ruşilor Lipoveni din Jurilovca, Malahin Policarp a declarat ca deputatul l-a pus să organizeze o adunare generală (nestatutară, spun localnicii) pentru a schimba preşedintele de la Jurilovca care a devenit incomod pentru Miron Ignat. Încercarea a eşuat, dar Malahin a rămas consilier local din partea Comunitătii dar fără să fie membru al acesteia.

Pentru a rezolva problemele cu răzvrătiţii de la centru au fost trimişi la Jurilovca pe data de 10 august Silviu Feodor şi Luchian Platon, oamenii de încredere ai preşedintelui Ignat, oameni cu care împarte mai multe afaceri după cum vom vedea, aceştia organizând o adunare generală de alegeri clandestină ce a avut loc într-un magazin de vânzare a peştelui!

Martorii povestesc cum cele câteva persoane ce au ajuns pe la magazin au semnat adeziuni şi au votat printre lăzile cu peşte sărat, totul pentru ca persoanele desemnate de Comunitate ca delegaţila conferinţa Naţională să fie simpatizanţi ai preşedintelui Ignat.

Acuzaţii de tot felul

Contestatarii preşedintelui Ignat sunt miraţi de modul în care averea deputatului, reprezentant al minorităţii, a crescut semnificativ în ultimii ani, acesta având în conturile personale aproape un sfert de milion de euro! Inexplicabilă, spun membrii fondatori ai Comunităţii, este şi donaţia primită de la firma Lukoil. Dealtfel, pe rând , fondatorii au fost marginalizaţi, aproape excluşi din comunitate, unii chiar îmbrânciţi de deputat, iar oamenii de valoare, intelectualii, au fost îndepărtaţi cu preşiuni şi ameninţări.

Preşedintele Miron Ignat mai este acuzat de faptul că şi-a introdus fratele în consiliul director al Comunităţii, pentru a primi şi acesta un venit, şi că a cheltuit bugetul Comunităţii construind sau consolidând sedii prin firmele MIR, firme ce aparţineau practic Comunităţii, firme controlate indirect prin omul său de încredere Silviu Feodor, acesta finndu-I şi consilier parlamentar în cadrul cabinetului deputatului, apoi membru în Consiliul Director al Comunităţii iar acum director de investiţii.

Firmele au fost aduse în faliment şi s-a cerut executarea silită. Ultima firmă funcţională, „Mir Plus“ a fost vândută unor egipteni ce deţin o colecţie mare de firme cu datorii la stat şi la parteneri comerciali.

Deputatului i se mai reproşează faptul că recurge la ameninţări prin scrisori, telefoane şi sms-uri în cazul persoanelor care au o părere diferită de a lui, sau care îndrăznesc să îi comenteze faptele, precum şi că

deţine şi locuieşte în Bucureşti în apartamente înregistrate pe numele membrilor familiei dar încasează bani pentru chirie de la Camera Deputaţilor.

Repreyentanţii din teritoriu ai comunităţii spun că la Conferinţa Naţională din 30-31 august 2012 de la Eforie Nord se doreşte angajarea unei firme de pază care să îngrădească intrarea în sala de şedinţă a membrilor care nu sunt simpatizanţi ai lui Miron Ignat, deşi Adunarea este publică.

 

Contactat telefonic, deputatul Miron Igant a precizat că în ceea ce priveşte conferinţa de la Eforie, nu el stabileşte cine poate să vină şi cine nu. „Există un număr prestabilit de delegaţi. Dacă ei au numai trei delegaţi, noi nu putem face altceva decât să ne conformăm. Poate ei ar dori să vină 50, dar nu se poate, acestea sunt regulile“, a precizat deputatul.

Nu a mai dat alte explicaţii legate de acuzaţiile ruşilor lipoveni din comunităţile din judeţul Tulcea şi nu a mai răspuns la telefon.