ŞI-A UCIS SOŢIA PENTRU BANI!
Actualitate 26 aprilie 2013 D.C.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus, la data de 24.04.2013, începerea urmăririi penale faţă de CRAIU VASILE sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat.
Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că în noaptea de 23/24.04.2013, pe la miezul nopţii, pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice şi al unor neînţelegeri privind sume de bani comune, CRAIU VASILE, de 63 de ani, a agresat-o pe soţia sa, de aceeaşi vârstă, aplicându-i multiple lovituri cu pumnii şi picioarele şi comprimându-i gâtul cu antebraţul, leziunile produse ducând la decesul imediat al victimei.
La data de 24.04.2013, faţă de CRAIU VASILE, s-a luat măsura preventivă a reţinerii.
În cursul zile de azi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 29 de zile, cerere care a fost admisă, urmând ca cercetările să fie continuate cu inculpatul în stare de arest preventiv.
Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiuni penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, necesare în vederea propunerii unor măsuri preventive, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.