Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a constatat că în ultima perioadă a crescut numărul sesizărilor referitoare la nerespectarea normelor legale...

Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a constatat că în ultima perioadă a crescut numărul sesizărilor referitoare la nerespectarea normelor legale de efectuare a transportului public, cele mai frecvente fapte reclamate fiind maniera agresivă de conducere, efectuarea unor depășiri riscante, neacordarea priorității vehiculelor și pietonilor, efectuarea altor curse decât cele permise de licența de traseu, efectuarea în mod ilegal a unor curse regulate sub masca unora ocazionale speciale,  nerespectarea prevederilor graficelor de circulație.

Conform Calendarului Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (TISPOL) pentru anul 2012, în perioada 23 – 29 iulie 2012 este planificată a se derula acțiunea BUS&TRUCK, referitoare la verificarea vehiculelor destinate transportului rutier public de persoane și de mărfuri. În această săptămână vor fi organizate acțiuni comune de control în trafic, de către Poliţia Rutieră împreună cu reprezentanții I.S.C.T.R. și R.A.R.

Obiectivele prioritare ale acțiunii sunt: reducerea riscului de victimizare prin accidente rutiere, verificarea legalității transportului rutier public efectuat, precum şi controlul stării tehnice al vehiculelor rutiere.