Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Laurențiu Fadei, bărbatul de 31 de ani din Sarichioi care a ucis un om pe o stradă din localitate și apoi a fugit de...
Locul accidentului

Locul accidentului

Laurențiu Fadei, bărbatul de 31 de ani din Sarichioi care a ucis un om pe o stradă din localitate și apoi a fugit de la locul accidentului rutier ajunge în libertate.

Pe 2 aprilie Judecătoria Babadag a decis ca să rămână după gratii. Ieri Tribunalul Tulcea a casat în totalitate decizia magistraților dela Babadagși a admis recursul înregistrat de Fadei.

În seara zilei de 22 martie, Laurențiu Fadei, localnic din Sarichioi, a provocat un accident rutier mortal pe o stradă din localitate. Șoferul a văzut trupul lui Egor zăcând pe jos, dar a plecat mai departe, spre casa lui, aflată la numai câțiva metri de locul accidentului.

Nu s-a predat, ci a rămas acasă, acolo unde a fost găsit de polițiștii dela Rutieră. Inițial nu a recunoscut, dar, pentru că nu putea să explice sângele de pe mașină, a fost nevoit să recunoască.