Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

  Deşi procurorii tulceni par a nu se grăbi cu ancheta penala în cazul secretarei urmărită penal pentru trucarea unor licitaţii (n.a. conform dosarului...
Secretara Picu Alina

Secretara Picu Alina

 

Deşi procurorii tulceni par a nu se grăbi cu ancheta penala în cazul secretarei urmărită penal pentru trucarea unor licitaţii (n.a. conform dosarului 585/2011) de la Sulina, aceasta pare a-şi fi calculat deja paşii după ce va rămâne fără funcţia publică.
Conform inspectorilor de la Curtea de Conturi secretara Alina Picu a beneficiat de un curs de mediator plătit ilegal din banul public.
„Urmare verificării legalităţii şi regularităţii cheltuielilor cu bunurile şi serviciile pe anul 2011, au fost identificate plati nelegale reprezentând achiziţia unui curs de „Mediator”, curs de care a beneficiat secretarul UAT Oraşul Sulina. Având în vedere faptul că profesia de mediator este o
Profesie care se poate exercita în societăţi civile profesionale, în cadrul unui birou în care pot funcţiona unul sau mai mulţi mediatori asociaţi, cu personalul auxiliar corespunzător, sau în cadrul unei organizaţii neguvernamentale, organizate pe lângă instanţele judecătoreşti, efectuarea cursului de mediator de către secretarul entităţii auditate nu putea fi plătită din bugetul UAT Oraşul Sulina, deoarece prevederile legale nu îi permiteau acestuia să îşi exercite calitatea de mediator în beneficiul entităţii auditate “.

A ÎNCASAT STIMULENTE NELEGAL

„Urmare controlului modului de stabilire a salariului de bază al personalului UAT Oraşul Sulina începând cu luna ianuarie 2011, s-a constatat că a fost inclus nelegal pe lista persoanelor cărora li se majoră salariul de bază cu cuantumul stimulentelor aferente lunii octombrie, şi secretarul instituţiei.
Ori, potrivit fisei postului şi statului de funcţii, secretarul nu are atribuţii în administrarea creanţelor fiscale locale şi nici nu face parte din compartimentul de administrare a creanţelor fiscale, astfel încât nu putea beneficia legal de stimulente“.

BANI ARUNCAŢI AIUREA DIN BUGET

 Curtea de Conturi a mai constatat şi alte prejudicii la Primăria Sulina, plati către comisii de licitaţii, nerecupererea unor creanţe, etc.
„Astfel, în perioada 2009 – 2011, UAT Oraşul Sulina a achiziţionat un număr de 182 rame de canalizare cu capac, de diverse dimensiuni, în valoare estimată totală de 100 mii lei, de la furnizorul SC Adimetin SRL din Constantă. Dintre aceste râme de canalizare cu capac, un număr de 89 au fost montate la reţeaua de canalizare stradală a oraşului, diferenţa de 93 regăsindu-se în gestiunea UAT Oraşul Sulina. Ori, potrivit prevederilor Hotărârii CL al Oraşului Sulina nr. 149/28.09.2007, UAT Oraşul Sulina a delegat gestiunea serviciului de alimentare cu apă şi canalizare către SC AQUASERV SĂ Tulcea, transferându-se totodatã spre administrare, reţeaua de alimentare cu apă şi canalizare a oraşului către această societate. Începând cu această dată, toate cheltuielile ocazionate de asigurarea bunei funcţionări a sistemului de alimentare cu apă şi sistemului de canalizare a oraşului cad în sarcina SC AQUASERV SĂ Tulcea, care de altfel îşi recuperează aceste cheltuieli prin tarifele practicate pentru prestarea serviciilor de apă/canal, către populaţie şi agenţi economici. Prin urmare, prin aprovizionarea şi montarea ramelor de canalizare cu capac, la reţeaua de canalizare a oraşului, reţea care nu mai este în administrarea UAT Oraşul Sulina, instituţia a suportat nelegal cheltuieli cu întreţinerea reţelei de canalizare, cheltuieli care sunt în sarcina SC AQUASERV SĂ Tulcea “.