Economia globală se confruntă cu provocări foarte mari, iar aceste provocări nu au ocolit România.
Războiul de la granițele noastre a exacerbat efectele nocive ale unei economii și așa afectată de criza pandemică, dar ne și oferă șansa să relocăm în România unele industrii.
Având în vedere perioada economică foarte dificilă și dorind să ajutăm industria din România, Guvernul României a adoptat o schimă de ajutor de 300 de milioane de euro pentru industria prelucrătoare.
Astfel, PSD se ține de cuvânt și continuă să sprijine economia, pentru a depăși crizele succesive cu care se confruntă România.
Ministerul Economiei a promovat o soluție pentru acordarea unui ajutor de stat consistent, de 300 de milioane de euro, destinat companiilor din industriile prelucrătoare care vor să-și relocheze afacerile în România dar și companiilor românești, pentru retehnologizare și noi linii de producției nepoluante.
Pe de o parte, unele industrii prelucrătoare din Ucraina se vor reloca în România, iar pe de altă parte companiile românești vor putea accesa schema de ajutor pentru retehnologizare.
Schema de ajutor de stat, aprobată de guvern, în valoare de 300 de milioane de euro, vizează ca obiectiv esențial creșterea competitivității industriei prelucrătoare românești.
Banii pot fi accesați atât de companiile străine, care vor să-și dezvolte capabilități noi în România, cât și de companiile care vor să-şi extindă investiția deja existentă. Ajutorul poate fi folosit pentru achiziționarea de noi linii de producție nepoluante dar și pentru retehnologizare.
Prin aceste măsuri, PSD protejează locurile de muncă și nivelul de trai al românilor. Cred că prin promovarea acestor măsuri vom reuși să creem o industrie românească competitivă și să înființăm noi locuri de muncă.
Deputat Mirela Furtună, PSD Tulcea