Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Cu ocazia Săptămânii Mondiale a Sănătăţii, în perioada 6-8 aprilie,în mai multe localități din județ s-au realizat acţiuni de asistenţă medicală gratuită, constând din...

Cu ocazia Săptămânii Mondiale a Sănătăţii, în perioada 6-8 aprilie,în mai multe localități din județ s-au realizat acţiuni de asistenţă medicală gratuită, constând din consult medical gratuit, ecografie, testare glicemie, tensiune arterială etc., efectuate de către membri şi simpatizanţii PSD, specialişti în domeniul medical.

Această acţiune a fost coordonată şi realizată de doamna doctor Zaharcu Neviser, preşedinta Organizaţiei Judeţene a Femeilor Social Democrate, alături de cadre medicale specializate.

„Ca să venim în întâmpinarea celor ce vor spune că se apropie campania electorală, precizez faptul că am pornit la drum cu astfel de acțiuni încă de acum peste un an. Ne-am gândit că putem ajuta,știind că există multe probleme, oameni necăjiți, bolnavi ce nu pot ajunge la consultații la Tulcea, nu au bani, nu se gândesc la sănătatea lor, este foarte trist ce se întîmplă la sate“ spune doctorița Neviser Zaharcu.

În periplul prin comunele tulcene echipa condusă de Neviser Zaharcu a acordat consultații la zeci de persoane în mai multe localități precum Greci,Izvoarele, Cataloi, etc, marea majoritate fiind persoane în vârstă, pensionari sau fără venituri.

„Situația este destul de gravă, oamenii ajung greu la consultații la medici specialiști și ajung în situații disperate. Am întâlnit o femeie ce duce ape picioare un cancer destul de avansat, a venit la consult cu sacoșele după ea, căra cartofi acasă pentru familie, de unde să aibă timp pentru ea, și uite că nu mai avea timp săraca. A venit o bătrânică, avea glicemia 400, incredibil aproape de coma diabetic, ea nu știa că are diabet, și câte și mai câte cazuri care arată că sistemul sanitar este grav afectat, tot în coma, este jale“ mai spune doamna doctor Neviser Zaharcu.

Aceasta mai spune că va continua să-și rupă din program o zi pe săptămână pentru a acorda consultații gratuite în comunele din zona Greci-Izvoarele,programul fiind anunțat la sediile PSD din localitățile respective.