Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Problemele semnalate de finanțiștii tulceni vor face obiectul unui amendament la Legea Salarizării Unitare, prin intermediul deputatului Anişoara Radu
“Sindicaliștii tulceni din cadrul Sindicatului Național al Funcționarilor Publici și ai Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe, Tulcea, m-au invitat la o discuție punctuală pe tema Legii Salarizării personalului plătit din fonduri publice și au formulat o serie de situații concrete cu care se confruntă și pe care doresc... Mai mult ...
Pentru că li s-a promis rezolvare în Parlament Angajaţii de la ANAF au renunţat la proteste
„aşteptăm votul parlamentarilor pe legea salarizării”, declară Ioana Licu, vicepreşedintele Sed Lex Tulcea După trei zile consecutive de proteste spontane, angajaţii din Finanţe şi-au reluat activitatea pe tot parcursul zilei şi ieri n-au mai ieşit de la ora 10.00 în faţa instituţiei. Negocierile de miercuri seara au fost de... Mai mult ...
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de Lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor
Camera Deputaţilor a adoptat marţi, 16 mai, proiectul de Lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, iniţiativă elaborată şi votată de social-democraţi. Potrivit noului act normativ, prețurile asigurării obligatorii se vor baza pe un tarif de referință calculat... Mai mult ...
MINISTERUL JUSTIŢIEI, INTERPELAT ÎN PLENUL CAMEREI DEPUTAŢILOR PE TEMA FALEZEI DIN TULCEA
Deputatul PSD de Tulcea Radu Anişoara adresat marţi în plenul Camerei Deputaţilor o interpelare cu tema “Situaţia falezei din municipiul Tulcea”, interpelare adresată ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.După cum se ştie, intenţia Guvernului de a transfera faleza către Consiliul Judeţean Tulcea a fost blocată de Ministerul Justiţiei. “Stimate Domnule Ministru,... Mai mult ...
MAJORĂRI SALARIALE PENTRU PERSONALUL INSTITUŢIILOR PUBLICE DE APĂRARE, ORDINE PUBLICA ŞI SECURITATE NAŢIONALĂ
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr.9/2017 privind unele măsuri bugetare în acest an, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative. Astfel, militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor şi personalul civil din cadrul instituţiilor... Mai mult ...
PROIECTE IMPORTANTE DEZBĂTUTE ÎN COMISIE DE DEPUTATUL ANIŞOARA RADU
  Deputatul tulcean Anişoara Radu (PSD) a aprobat în Comisia pentru Munca o ordonanţă ce vizează îmbunătăţirea cadrului legal privind asistenta medicală În cadrul activităţii desfăşurate în comisia din care face parte, Comisia pentru Munca şi Protecţie Socială, deputatul tulcean a votat aprobarea OUG NR.18/2017, ordonanţa ce priveşte, îmbunătăţirea... Mai mult ...
DEPUTATUL ANIŞOARA RADU, INTERPELARE PE ADRESA MINISTERULUI FINANŢELOR: „Eliminarea formularului 088 provoacă probleme mediului de afaceri “
Deputatul PSD Radu Anisoara a adresat o interpelare in atentia domnului ministru al  Ministerul Finantelor Publice, Viorel Stefan, cu tema „Eliminarea formularului 088 provoacă probleme mediului de afaceri“ Adresată: Ministerului Finantelor Publice In atentia domnului ministru Viorel Stefan De către: Deputat PSD Tulcea, Anişoara Radu. Obiectul întrebării: Anularea procedurii... Mai mult ...
CABINETUL DEPUTATULUI ANIŞOARA RADU VA FUNCŢIONA LA SEDIUL PSD DIN STRADA VICTORIEI
Începând de vineri 31 martie cabinetul parlamentar deputat Anişoara Radu îşi desfăşoară activitatea la sediul Partidul Social Democrat, Organizaţia Judeţeană Tulcea cu adresa în municipiul Tulcea str. Victoriei nr 27. Programul de audienţe: vineri 10-14, adresa de email anisoara.radu@cdep.ro Mai mult ...
DEPUTATUL ANIŞOARA RADU: „AM VOTAT LEGEA PRIVIND STIMULAREA PARTICIPĂRII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR A COPIILOR DIN FAMILII DEFAVORIZATE “
Camera deputaţilor a adoptat zilele trecute legea privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familiile defavorizate. Stimulentele educaţionale se acordă copiilor din familiile defavorizate în care sunt sunt îndeplinite cumulativ următoarele criterii: Copilul este înscris într-o unitate de învăţământ preşcolar; Venitul lunar pe membru de familie... Mai mult ...
Grupul Parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor a votat pentru adoptarea unui proiect de lege care prevede garantarea de către stat, în procent de 50%, a creditelor acordate pentru achiziţia de locuinţe noi sau consolidate prin programul „Prima casă”. „Locuinţele care nu se încadrează în această categorie vor fi... Mai mult ...