Liberalii tulceni vor avea directori la ICEM și „Ambulanță“, PSD la Biblioteca Județeană, Garda de Mediu și OJPC
ActualitatePoliticaVocea targului 6 august 2012
Comisia paritară de negocieri din cadrul USL Tulcea a mai finalizat cîteva numiri în funcții la nivel județean, acestea urmând să fie puse în practică după organizarea unor concursuri, acolo unde este cazul, sau prin interimat. Astfel, liberalii și-au adjudecat postul de director al Institutului de Cercetări Eco-Muzeale, acolo... Mai mult ...
Odată cu schimbările efectuate la nivelul conducerii centrale al Gărzii Naționale de Mediu au apărut deja și schimbări în teritoriu. Astfel, la Tulcea, comisarul șef Costel Ifrim, șef al comisariatului Delta Dunării, a fost detașat cu locul de muncă tocmai în județul Covasna! În momentul de față, de conducerea... Mai mult ...
Condamnat pentru ultraj, prins la Ostrov
Actualitate 3 august 2012
Lucrători Postului de Poliție Ostrov l-au identificat și reținut pe B. Cristinel, de 44 ani, din Brăila, care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii pe o perioadă de 2,6 ani pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. Cel in cauza a încarcerat Arestul I.P.J. Tulcea. Mai mult ...
Generalul SRI Celea, omul lui Năstase, a pus mâna pe investiția Elenei Udrea de la Sulina!
ActualitateDezvaluiri 1 august 2012
Doctorul Cristian Celea, fost secretar de stat în Guvernul Adrian Năstase a câștigat o licitație dubioasă organizată de primăria Sulina, preluând în concesionare una dintre cele mai râvnite zone din România, respectiv una dintre ultimele plaje sălbatice, plaja Sulina. Scandalul creat de investiția „Amenajare plaja Sulina“ continuă și după... Mai mult ...
Merg să îmi bag votul în ei
ActualitateEditorial 28 iulie 2012
Merg să votez pentru că m-am săturat de Traian Băsescu, pentru că m-am săturat de scandal, de aceleași scuipături printre garduri, înjurături printre televiziuni, zvonuri soioase și acuzații care se răsfiră în zorii următori. Merg să votez pentru că votul acesta le va crea emotii pe viitor și altora,... Mai mult ...
„Vrea careva un ANL in Tulcea?“
ActualitateVocea targului 28 iulie 2012
„Intrebati la firma Pasirom International, daca raspunsul la intrebarea din titlu este afirmativ. S-ar putea ca cineva sa va dea o veste buna. Nu ca societatea ar fi proprietara vreunui apartament, dar cam asa se comporta dl director Pascu. In urma cu aproape o luna am primit cheia... Mai mult ...
„Popicu“, motivul pentru care anumiți primari nu (mai) vor la PNL!
ActualitateVocea targului 25 iulie 2012
Deși în cadul partidului personaje din conducere anunță cu surle și trâmbițe faptul că negociază de zor cu unii primari PDL, realitatea este cu totul alta, la nivel județean partenerii de la PSD bătând deja palma cu patru primari ce încă mai figurează cu numele la PDL. Printre principalele,... Mai mult ...
Exclusiv: Cu ce posturi a cumpărat Hogea majoritatea în Consiliul Local
ActualitateVocea targului 23 iulie 2012
Puși în fața perspectivei de a rămâne încontinuare fără majoritate în Consiliul Local, fără viceprimari și fără toate consiliile de administrație și posturile de directori ce urmau să fie împărțite între USL și PPDD primarul Hogea a ales să facă un compromis, renunțând la mai mulți oameni ce l-au... Mai mult ...
PDL-iștii tulceni au refuzat să plece la mitingul pro Băsescu de la Iași!
ActualitatePolitica 21 iulie 2012
Deși contactați și solicitați de conducerea PDL Tulcea, mai mulți primari, șefi de organizații locale PDL au refuzat să organizeze deplasarea la mitingul ce se va desfășura astăzi la Iași, pentru susținerea președintelui suspendat Traian Băsescu. „Da este adevărat că partidul a cerut să adun oameni care să meargă... Mai mult ...
Interviu: „Hogea o să fie martor la destule schimbări, chiar de luni încolo….“
ActualitateDezvaluiri 20 iulie 2012
Este practic primul interviu făcut pe „mess“, deoarece la capetele holului de la etajul unu al Primăriei sunt postate strategic bătrânele deghizate în funcționari care raporteaza orice mișcare,iar secretarele stau cu paharele lipite de perete,tavan și podea. Mai nou oricine intră în biroul neîncăpător al noilor viceprimari Ovidiu Ghionu... Mai mult ...