Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Ieri, prin Apelul de Urgenţă 112 a fost sesizat faptul că o femeie de 64 ani din Tulcea a fost agresată în scara unui...

Ieri, prin Apelul de Urgenţă 112 a fost sesizat faptul că o femeie de 64 ani din Tulcea a fost agresată în scara unui bloc de pe strada 1848 din Tulcea (lângă sediul Poliţiei).

Femeia a fost văzută de inculpat în timp ce se afla la cumpărături, la Penny. Avea cercei de aur şi un lanţ de aur cu o cruce, iar bijuteriile l-au tentat pe tânărul de 19 ani. Acesta a urmărit-o până în scara blocului, unde prin violenţă a deposedat-o de bunuri.

La faţa locului a ajuns un echipaj de jandarmi, care l-au depistat pe suspect, Coman Marian de 19 ani din Ostrov, tânăr cu antecedente penale, pentru fapte de acelaşi tip.

Din fişa de cazier judiciar rezultă faptul că inculpatul Marian Coman a mai fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare pe 3 ani pentru săvârşirea  în timpul minorităţii a unei infracţiuni de furt, fiind şi în prezent inculpat în alte două cauze penale pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt. Inculpatul şi-a recunoscut  fapta  în prezenţa unui avocat desemnat  din oficiu.

Întrucât s-a constatat  că  faptele inculpatului prezintă pericolul concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă din natura şi modul de săvârşire a faptelor  faptelor,  iar prin lăsarea în libertate a inculpatului s-ar mări starea de insecuritate publică creată în societate prin săvârşirea acestui gen de infracţiuni,   la data de 11 iulie 2012,  acesta   a fost prezentat Judecătoriei  Tulcea cu Marian a ajuns în arest preventiv pentru 29 de zile.