Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Țări pe care le surclasam în diverse competiții sportive au ajuns acum mult peste noi. Așteptăm cu nerăbdare Strategia Națională pentru Sport Țări pe care le surclasam în diverse competiții sportive au ajuns acum mult peste noi. Așteptăm cu nerăbdare Strategia Națională pentru Sport
Ne-am bucurat cu toții după victoriile fantastice înregistrate de David Popovici la Campionatele Mondiale de Natație. Românul a triumfat la două probe de înot,... Țări pe care le surclasam în diverse competiții sportive au ajuns acum mult peste noi. Așteptăm cu nerăbdare Strategia Națională pentru Sport
Ne-am bucurat cu toții după victoriile fantastice înregistrate de David Popovici la Campionatele Mondiale de Natație. Românul a triumfat la două probe de înot, cele de 100 de metri, respectiv 200 de metri, demonstrând un caracter puternic și o voință remarcabilă. La doar 17 ani, David a atins excelența, iar rezultatele sale sunt cu atât mai deosebite cu cât în ultimii ani nu prea am avut satisfacții în domeniul sportiv. 
David Popovici a fost decorat de președintele României, Klaus Iohannis, cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, în timp ce premierul Nicolae Ciucă l-a primit pe David la Palatul Victoria. Totodată, Guvernul a aprobat deja alocarea sumei de un milion de lei de la fondul de rezervă pentru tânărul campion mondial. Sunt decizii firești, prin care statul român recunoaște meritele, talentul și dăruirea demonstrate de un tânăr care prin ambiția sa promovează numele țării noastre în întreaga lume.

Meritele îi aparțin lui și familiei sale, dar și a echipei care l-a pregătit pe plan sportiv. David a dat tonul, a arătat că se poate prin voință și muncă multă, iar exemplul său va fi urmat probabil și de alți copii care au acum un model.

România are mulți copii talentați, dar ei trebuie descoperiți și apoi sprijiniți pentru a ajunge la nivelul lui David Popovici.

Pentru a redeveni o forță în sportul mondial, la campionatele mondiale, dar mai ales la olimpiade, România are nevoie de o strategie în domeniul sportiv. Este în lucru deja la Ministerul Sportului un astfel de program care va fi adoptat apoi de întregul Guvern.

În prezent, nici un copil nu știe care este traseul său către performanța în sport. Acest proiect vine să clarifice lucrurile, să explice care sunt pașii, astfel încât atât tinerii cât și părinții lor să poată lua o decizie în cunoștință de cauză.

La fel au procedat și alte state europene, iar rezultatele se văd deja. Țări pe care până nu demult le surclasam în diverse competiții sunt mult peste noi din punct de vedere sportiv, iar acest lucru trebuie să se schimbe. Nu vom scoate campioni mondiali sau olimpici peste noapte, dar cu răbdare și cu eforturi susținute din partea statului vom ști că mergem în direcția cea bună.

George Șișcu
Deputat PNL de Tulcea în Parlamentul României