Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

În urma reclamației înaintate de un agent economic din municipiul Tulcea Curtea de Apel Constanța a decis anularea articolului ce stabilea tarifele de utilizare...

În urma reclamației înaintate de un agent economic din municipiul Tulcea Curtea de Apel Constanța a decis anularea articolului ce stabilea tarifele de utilizare a drumurilor publice din municipiu!
Tarifele fuseseră aprobate prin Hotărârea de Consiliu Local numărul 206/28.09.2017, Hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind eliberarea și folosirea permiselor de liberă trecere pentru circulația auto pe străzile din municipiul Tulcea.
„Anulează art. 2 alin. 1 din HCL Tulcea nr. 206/28.09.2017, anexa nr. 2 la HCL Tulcea nr. 206/28.09.2017 privind Tarifele de utilizare a drumurilor publice, art 18 din Anexa 1 la HCL 206/2017 “se precizează în sentința ce este definitivă, pronunțată pe 24 iunie..
În aceste condiții, Consiliul Local va fi nevoit să propună o nouă modificare a regulamentului referitor la tarife. Până atunci, mașinile agenților economici pot circula gratuit!

„Motivul reclamat a fost lipsa unei fundamentări pentru tariful lunar și anual.Vom da o nouă hotărare“ ne-a declarat consilierul local Lavinia Vizauer.