Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

VIDEO:Teatru electoral organizat ilegal de PNL la Babadag VIDEO:Teatru electoral organizat ilegal de PNL la Babadag
În ultima de zi de campanie, sute de membri şi simpatizanţi ai PNL Babadag au fost invitaţi să participe la un spectacol de teatru... VIDEO:Teatru electoral organizat ilegal de PNL la Babadag

baÎn ultima de zi de campanie, sute de membri şi simpatizanţi ai PNL Babadag au fost invitaţi să participe la un spectacol de teatru gratuit (Mă mut la mama).

Organizaţia PSD atrage atenţia celor care au organizat acest eveniment “de cultura” că ar fi trebuit să lase, cu adevărat, politica la intrarea în Casa de Cultură şi să fi urmărit mai cu atenţie prevederile legale aplicabile scrutinului din data de 5 iunie.

 

„În legătură cu “precizările” făcute pe scenă, la finalul spectacolului, de primarul în funcţie, vreau să vă informez că sub nicio formă nu am sesizat instituţiile cu atribuţii de control (nu este treaba mea!), dar că sunt absolut convins că primarul însuşi, atunci când a emis autorizaţia pentru această manifestare, a transmis datele şi către aceste instituţii.
În ceea ce îi priveşte pe cei care, din cauza “băieţilor de la ISU care au venit în control”, nu au mai reuşit să intre în sală, vreau doar să vă amintesc că au trecut abia şapte luni de la cea mai mare tragedie care a lovit România postdecembristă, iar amintirea celor care au pierit în timpul unui spectacol (printre care, vă reamintesc, erau şi doi tulceni!) nu ar trebui să vă permită să îndrăzniţi să primiţi 400 de persoane într-o sală de 300 de locuri!
În ceea ce priveşte discuţiile purtate de staff-ul PSD cu unul dintre actori, singura intenţie a fost aceea de a îi reaminti dispoziţiile legii electorale referitoare la spectacolele oferite populaţiei în perioada de campanie.
Am fi crezut, totuşi, că, fiind candidat la Primăria Municipiului Bucureşti, domnul actor este la curent cu toate modificările aduse legislaţiei electorale!
Aşadar, întrucât conform Legii 334/2006 privind finanţarea campaniei electorale şi a partidelor politice, “nu se pot primi donaţii în bunuri şi nu pot fi acceptate servicii prestate cu titlu gratuit”, iar potrivit ghidului pentru alegerile locale 2016 NU mai sunt premise spectacole, serbări, focuri de artificii, în cursul zilei de sâmbătă am transmis către Autoritatea Electorală Permanentă şi către Biroul Electoral Judeţean o sesizare privind încălcările prevederilor dispoziţiilor legale”a declarat preşedintelui PSD Tulcea, Horia Teodorescu

Organizaţia Judeţeană PSD aminteşte faptul că Partidul Social Democrat şi-a lansat candidaţii pe data de 21 mai, în cadrul legal, pe parcursul unei ore, în care au fost prezentaţi toţi social democraţii care intră în cursa pentru administraţia locală din Babadag.