Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Tineri tulceni la discuţii cu conducerea naţională a PDL Tineri tulceni la discuţii cu conducerea naţională a PDL
La scoala politică a tineretului democrat liberal ce a avut loc la Costineşti în perioada 13-15 septembrie a participat şi o delegaţie din partea... Tineri tulceni la discuţii cu conducerea naţională a PDL

La scoala politică a tineretului democrat liberal ce a avut loc la Costineşti în perioada 13-15 septembrie a participat şi o delegaţie din partea OTPDL Tulcea, formată din nouă persoane. În total au participat un număr de patru sute de persoane, un număr mai restrâns de participanţi, spre deosebire de şcoală politica organizată anul precedent când au participat circa şase sute de persoane.
Au fost prezentate patru module respectiv: Comunicarea publică a principiilor şi valorilor de centru dreapta, Iniţiative de centru dreapta pentru o economie competitivă, pericolul stagnării, Reconstruirea credibilităţii externe a româniei, ce am pierdu în două luni şi de ce, Restauraţia în educaţie.
„Consider că toate aceste module prezentate de lideri marcanţi ai partidului au dat posibilitatea tinerilor participanţi să înţeleagă mai bine importanţa valorilor şi principiilor de dreapta, participanţii având posibilitatea de a adresa întrebări în mod direct, atât domnului preşedinte Vasile Blaga, cât şi celorlaltor invitaţi, domnul Mihai Răzvan Ungureanu, Daniei Funeriu, Cristian Preda, Traian Ungureanu, Cezar Preda, Cristian Boureanu şi alţii“ spune Victor Georgescu, preşedintele  Organizaţiei Judeţene de Tineret a PDL Tulcea, alături de care au mai participat la discuţii Singhi George -secretar general al BPJ OTPDL, Bujeniţa Cristian- vicepreşedinte, Misurnov Larisa- vicepreşedinte.
O ştire  confirmată este aceea că viitorul colegiu director naţional al OTPDL se va desfăşura la Tulcea în luna octombrie.