Trei bărbaţi surprinşi de jandarmi cu un transport ilegal de lemn

Un echipaj de jandarmerie  a observat  la marginea pădurii, pe raza localităţilor Valea Teilor şi Niculiţel, trei bărbaţi care transportau material lemnos, motiv pentru care a trecut la verificarea documentelor de provenienţă a lemnului.

Persoanele depistate care transportau cu trei atelaje hipo material lemnos nu au putut prezenta documente justificative, astfel că jandarmii au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 3000 lei, conform Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

Materialul lemnos a fost confiscat şi lăsat în custodia Ocolului Silvic Niculiţel, fiind reţinut şi motofierăstrăul utilizat la tăierea arborilor.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE