Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

TULCEAN ARESTAT DUPĂ CE A VIOLAT DOI MINORI! TULCEAN ARESTAT DUPĂ CE A VIOLAT DOI MINORI!
  Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus, la data de 19.09.2013, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea inculpatului... TULCEAN ARESTAT DUPĂ CE A VIOLAT DOI MINORI!

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus, la data de 19.09.2013, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea inculpatului BADIU ION, de 46 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor viol şi corupţie sexuală, în formă continuată. Totodată, în cursul aceleaşi zile, procurorii au solicitat magistraţilor Tribunalului Tulcea arestarea preventivă a inculpatului, cerere care a fost admisă, inculpatul fiind arestat preventiv pe o perioadă de 29 de zile.

Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că inculpatul BADIU ION, a comis în cursul lunii iunie 2013 două acte materiale de corupţie sexuală şi unul de viol asupra unui minor de 12 ani, pe care l-a ademenit şi l-a adus în locuinţa sa, unde l-a ţinut în braţe, pe genunchi, în faţa unui laptop conectat la Internet, arătându-i filme pentru adulţi şi mângâindu-l în zone intime, după care, prin constrângere a întreţinut cu acesta un act sexual. În aceeaşi perioadă şi în aceleaşi împrejurări, chemându-l la locuinţa sa şi pe al doilea minor, tot de 12 ani, a exercitat aceleaşi acte de corupţie sexuală asupra minorului ca şi în cazul primei victime.

Cercetările continuă, cu inculpatul în stare privativă de libertate, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirea răspunderii penale.