Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

TULCENI EXASPERAȚI DE CLIENȚII UNEI SĂLI DE JOCURI. CUM SE SPALĂ HOGEA PE MÂINI DE ORICE RESPONSABILITATE TULCENI EXASPERAȚI DE CLIENȚII UNEI SĂLI DE JOCURI. CUM SE SPALĂ HOGEA PE MÂINI DE ORICE RESPONSABILITATE
Mai mulți tulceni domiciliați pe strada Babadag au semnat o petiție împotriva reprezentanților SC INTERTOP SRL care administrează sala de jocuri de noroc Admiral... TULCENI EXASPERAȚI DE CLIENȚII UNEI SĂLI DE JOCURI. CUM SE SPALĂ HOGEA PE MÂINI DE ORICE RESPONSABILITATE

Mai mulți tulceni domiciliați pe strada Babadag au semnat o petiție împotriva reprezentanților SC INTERTOP SRL care administrează sala de jocuri de noroc Admiral de la parterul blocului din Tulcea, str. Babadag nr. 18, bl. 12, parter, petiție prin care și-au exprimat nemulțumirea cu privire la perturbarea programului de odihnă al locatarilor a patru scări de bloc
Deși s-au adresat deja autorităților, acestea au ridicat din umeri, trimiţând oamenii de la o autoritate la altă, fără nici o rezolvare concretă.
Precizăm că, în mod repetat, de la deschiderea acestei săli de jocuri de noroc (din anul 2017), al cărei program de funcționare este zilnic de la 9 AM până la 6 AM, preponderent după orele 22.00, liniștea în imobil este tulburată de manifestări zgomotoase și cuvinte vulgare ale clienților, atât în interiorul cât și în jurul locației, motiv pentru care am solicitat în mai multe rânduri intervenția Poliției prin apelarea numărului de urgență 112, ineficient însă, deoarece până la deplasarea echipajului situația nu mai putea fi constatată de reprezentanții organelor de Poliție.
Menționăm că reprezentanții societății INTERTOP SRL nu au solicitat și nici nu au primit aprobare din partea mea, ca proprietar al apartamentului situat deasupra sălii de joc (fiind direct afectat) și nici din partea Asociațiilor de proprietari nr. 47C și 47, pentru desfășurarea unei astfel de activități sau pentru programul de funcționare.
În acest sens, vă rugăm să dispuneți verificarea legalității și a modului în care s-a acordat dreptul de funcționare cu program non-stop a sălii de jocuri Admiral Games, aparținând SC INTERTOP SRL, amplasată la parterul imobilului de locuințe din Tulcea, str. Babadag nr. 18, bl. 12.
Am încercat să remediem această situație pe care amiabilă cu angajații societății, însă fără rezultat “spun semnatarii petiției.
Oamenii au solicitat Primăriei reducerea programului de funcționare a acestei săli de jocuri până la ora 22, anexând un tabel nominal cu semnăturile locatarilor celor patru scări de bloc deranjați de clienții acestei săli de jocuri.

RĂSPUNS ÎN BĂTAIE DE JOC, CE RECOMANDA PRIMARUL HOGEA

Primăria a trimis în control reprezentanții Direcției de Poliție Locală Tulcea la unitatea ce are ca obiect de activitate jocuri de noroc, iar ca urmare a acestui control, atenție: „S-a constatat că nu se desfășurau activități de alimentație publică în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 143/2014 privind aprobarea Regulamentului local pentru desfășurarea activității de alimentație publică în municipiul Tulcea. În unitatea respectivă se realizează activități jocurilor de noroc de către firmă INTERTOP LEISEURE SRL, ce deține licența de organizare și autorizare a jocurilor de noroc, emisă de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc “de parcă tulcenii care au reclamat situația nu ar fi știut asta…
După răspunsul ce pare în bătaie de joc, se comunică faptul că, controlul respectării regimului legal al activităților din domeniul jocurilor de noroc, precum și aplicarea sancțiunilor se fac de către persoanele împuternicite din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc.
Bun, mai departe, Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc Constanța a comunicat că în urma verificării efectuate la punctul de lucru al organizatorului de jocuri de noroc din loc. Tulcea, str. Babadag nr. 18, bl. 12, parter, sunt îndeplinite toate condițiile de desfășurare a activității de jocuri de noroc.
„La verificarea efectuată de către reprezentanții Direcției de Poliție Locală Tulcea i s-a pus în vedere firmei INTERTOP LEISEURE SRL să întreprindă toate măsurile necesare pentru ca desfășurarea activității de jocuri de noroc să se efectueze cu respectarea normelor legale, astfel încât să nu creeze disconfort locatarilor prin încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice “le-a răspuns primarul Constantin Hogea petenților.
Mai mult, ca să se spele complet pe cap de situație, primarul le recomanda în scris tulcenilor ca: “În cazul repetării unor evenimente de natura încălcării normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, să vă adresați la momentul producerii acestora Direcției de Poliție Locală Tulcea, la numărul de telefon 0240/514973 “…