Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Turişti rătăciţi în Munţii Măcinului salvaţi de jandarmii tulceni Turişti rătăciţi în Munţii Măcinului salvaţi de jandarmii tulceni
Miercuri, 29 martie a.c., în jurul orei 20.30, doi bărbaţi au reclamat prin serviciul unic de urgenţă „112”, că s-au rătăcit în Munţii Măcinului.... Turişti rătăciţi în Munţii Măcinului salvaţi de jandarmii tulceni

jdrMiercuri, 29 martie a.c., în jurul orei 20.30, doi bărbaţi au reclamat prin serviciul unic de urgenţă „112”, că s-au rătăcit în Munţii Măcinului.

În scurt timp la faţa locului s-a deplasat un echipaj de jandarmerie şi un jandarm aflat în timpul liber, bun cunoscător al locurilor din Parcul Naţional, care a urcat pe munte pentru căutarea celor doi turişti,  jandarmii au ţinut permanent legătura telefonică cu cei doi turişti, astfel că, în baza detaliilor pe care turiştii au reuşit să le furnizeze aceştia au putut fi localizaţi în jurul orelor 21.30.

Cei doi bărbaţi, cu vârste de aproximativ 41 ani, ambii cu domiciliul în municipiul Bucureşti, în timp ce vizitau Parcul Naţional Munţii Măcinului au părăsit traseul marcat,  ulterior din cauza întunericului s-au rătăcit.

Însoţiţi de jandarmi, cei doi turişti au coborât de pe munte în condiţii de siguranţă, zona în care au fost găsiţi este situată deasupra carierei Suluk, existând oricând riscul ca aceştia sa cadă de la înălţimea de 100 de metri (cât măsoară frontul abrupt de la cariera de piatră).

Turiştii au mulţumit jandarmilor pentru promptitudinea de care au dat dovadă, cu promisiunea ca pe viitor să respecte întocmai indicatoarele şi marcajele de pe traseele turistice.

Înşiruirea marcajelor turistice indică traseul cel mai sigur pe care excursionistul trebuie să îl urmeze când se află pe munte. Înaintarea pe cărări nemarcate duce la accidente sau la rătăcire, dar îngreunează şi activitatea de salvare.

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE