Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

U.S.R. TULCEA ARE UN NOU PREȘEDINTE U.S.R. TULCEA ARE UN NOU PREȘEDINTE
Partidul Uniunea Salvați România are o nouă conducere la nivel județean, după ce fostul președinte al organizației, Bogdan Negrea, a decis să plece la... U.S.R. TULCEA ARE UN NOU PREȘEDINTE

Partidul Uniunea Salvați România are o nouă conducere la nivel județean, după ce fostul președinte al organizației, Bogdan Negrea, a decis să plece la muncă în străinătate, abandonând politica locală.
Conferința de alegeri a avut loc pe data de 19 februarie iar în urma votului nou președinte ales la nivel județean este Elena Uram.
„Este o conducere aleasă în mod statutar în urma unei conferințe județene la care au participat delegați ai filialelor locale ale USR Tulcea.
La această conferința județeana s-a votat ca noul birou județean să fie compus din 9 membri: 1 președinte 6 vicepreședinți și 2 membri “ne-a declarat Elena Uram.
Elena Uram are 31 de ani și este unul dintre tinerii antreprenori români ambițioși care își fac loc cu îndărătnicie prin hățișul birocratic din țara noastră. A studiat comerțul și auditul la Academia de Studii Economice din București, vorbește engleza, franceza, spaniolă și arabă. Are o bogată expertiză în domeniul achizițiilor și al dezvoltării afacerilor. Muncește de la vârsta de 17 ani și a învățat de-a lungul timpului să asculte, să asimileze, să negocieze și să conducă – se arată în prezentarea noului președinte, din perioada campaniei electorale interne pentru desemnarea candidaților pentru alegerile europarlamentare.