Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

UN FOST DEPUTAT DE TULCEA CERE DESFIINȚAREA A.R.B.D.D: „E INUTILĂ ȘI INEFICIENTĂ, FAC DOAR EXCURSII PE BANII STATULUI! “ UN FOST DEPUTAT DE TULCEA CERE DESFIINȚAREA A.R.B.D.D: „E INUTILĂ ȘI INEFICIENTĂ, FAC DOAR EXCURSII PE BANII STATULUI! “
Fostul deputat Francisc-Atila Vaida cere desființarea actualei Administrații a Rezervației Biosferei Delta Dunării, o instituție ce și-a demonstrat, mai ales în ultima perioadă, inutilitatea.Cu... UN FOST DEPUTAT DE TULCEA CERE DESFIINȚAREA A.R.B.D.D: „E INUTILĂ ȘI INEFICIENTĂ, FAC DOAR EXCURSII PE BANII STATULUI! “

Fostul deputat Francisc-Atila Vaida cere desființarea actualei Administrații a Rezervației Biosferei Delta Dunării, o instituție ce și-a demonstrat, mai ales în ultima perioadă, inutilitatea.Cu toate corpurile de control, peștele este pe cale de dispariție, lacurile și canalele sunt colmatate, pescarii sportivi sunt alungați prin măsuri menite să aducă beneficii doar unor anumite cercuri de interes ce dețin amenajări private, oamenii deltei sunt tratați cu dispreț.
Vaida a fost deputat de Tulcea în mandatul 1996-2000, din partea UDMR și este un iubitor constant al deltei și pasionat de fotografie all seasons, spre deosebire de parlamentarii care trec doar vara în vizită pentru selfiuri.
„În 28 de ani ARBDD şi-a demonstrat cu vârf şi îndesat inutilitatea. Delta Dunării, din sanctuar al naturii, a devenit o latrină plină de şacali (la propriu şi la figurat) cu lacurile şi canalele colmatate de indolența ARBDD dar mai ales fără peşte.. Cherhanagii importa peşte din Grecia şi Ungaria pentru pensiuni.
Fiecare Guvern post comunist nu a făcut altceva decât să ascundă sub şi în stuf gunoiul turismului de masa cedând şantajului ONG-urilor care au primit bani fără număr să tacă din gură. Munţi de gunoaie sunt în delta fără să-i pese nimănui, plajele de la Sulina până la Corbu sunt pline de peturi… iar acum când interzicerea vânătorii îşi arată adevărata faţă… se vor sacrifica toţi porcii din cauza proliferării necontrolate a şacalilor!
Cine ar fi trebuit să controleze şi să tragă primul semnal de alarmă..? ARBDD..! De ce nu a făcut-o? Vă spun tot eu: nu-i interesează decât excursiile şi drumurile pe banii proiectelor europene.. fără număr şi cât mai multe posibil.. Deşi în deltă nu poţi săpa o groapă de latrina… fără permisiunea ARBDD la Sulina nu este un WC şi vreun duș. ARBDD a devenit stat în stat iar eficienţa este ZERO barat. Aşa că le urez desființare grabnică! “a transmis fostul deputat Vaida,după aniversarea a 28 de ani de la înființarea ARBDD.
Momentan, cu acceptul Guvernului, ARBDD este în plin proces de reorganizare și mai exact izolare, practic o nouă privatizare cam ca pe vremea lui Năstase, planul fiind pus la punct după o recentă vizită a lui Liviu Dragnea în zona Holbina.
Vom reveni cu amănunte!