Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Un semnal pro-european Un semnal pro-european
Duminică, 11 iulie a.c., au avut loc în Republica Moldova alegeri parlamentare anticipate. Ca urmare a acestui scrutin, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), al... Un semnal pro-european

Duminică, 11 iulie a.c., au avut loc în Republica Moldova alegeri parlamentare anticipate. Ca urmare a acestui scrutin, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), al președintelui în exercițiu Maia Sandu, a obținut o victorie categorică.

Votarea de către cetățenii Republicii Moldova partidului cu o platformă clar pro-europeană reprezintă cel mai important semnal dat de aceștia cu privire la viitorul pe care și-l doresc.

Subliniez, încă de acum, că depinde foarte mult de actuala majoritate să implementeze măsuri și reforme necesare pentru dezvoltarea țării și pentru apropierea acesteia de Uniunea Europeană. Sper să nu mai avem situații ca în 2014, când platforma pro-europeană a fost deturnată pentru îmbogățirea câtorva oligarhi și au lăsat un gust amar cetățenilor de peste Prut.

Situația menționată trebuie să fie o lecție clară pentru noua majoritate pro-europeană, care trebuie să promoveze politici importante, inclusiv pentru a arăta Bruxellului că există o voință politică pentru a moderniza statul. Votul de duminică reprezintă, totodată, și refuzul populismului și dorința cetățenilor de a fi implementate reformele incluse în Acordul de Asociere încheiat cu Uniunea Europeană.

România va ajuta Republica Moldova în demersurile acesteia de integrare în Uniunea Europeană. În acest sens, proiectele comune finanțate ori de către Uniunea Europeană, ori de către Guvernul României, trebuie să cunoască o implementare accelerată.

Felicit, pe această cale, victoria categorică a PAS și îmi exprim convingerea că legătruile dintre România și Republica Moldova vor deveni din ce în ce mai strânse!

Deputat Mirela Furtună, PSD Tulcea